24 ianuarie 2025

România suverană, panică mare man!

Motto; ,,România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil…. Suveranitatea națională aparține poporului român…

Constituția României, art.1(1), art. 2(1). 



Casele de sondare a opiniei publice au dat chix, iar ,,sondorii” au ieșit din scenă, pălmuiți de realitate, cu aroganța științei lor, adânc înfiptă undeva. Televiziunile și-au ridicat poalele în cap, acuzând Tyk Tok-ul că a creat un monstru necontrolabil și imprevizibil. Căăăliiin Georgeeeescuu! Care are tupeul să vorbească de pace, de prioritatea interesului național și nu de Ucraina. Bașca, are și un program de țară, ,,Hrană apă energie” și, ca tacâmul să fie complet, propuneinstaurarea statului suveranist și a unei societăți bazate pe democrația participativă…” Vorbește de, ,, libertate și suveranitate ca o axă de valori a dezvoltării României”, expresii arhaice și prohibite. Televiziunile corporatiste sunt siderate; cu un limbaj ,,politically incorrect” personajul a câștigat sufragiile alegătorilor fără să plătească formatorilor de opinie ,,taxa de promovare ori protecție”. Ei, arbitrii democrației, care evaluau cine e mai potrivit, apt și capabil au văzut, dar, mai grav, ….s-a văzut că au devenit irelevanți. Că, un candidat poate ajunge la inima alegătorilor fără să-și injure adversarii, fără circ televizat, fără binecuvântarea ori notele de trecere acordate de moderatorii aroganți și năimiți. Ca să-și justifice eșecul, media mainstream invocă boții, Tyk Tok-ul, influența rusă etc. Nu recunosc nici în ceasul al doisprezecelea că seria înfiorătoare de minciuni promovate i-a descalificat; că nu și-au respectat angajamentul profesional de a fi neutri în transmiterea informației și că au utilizat, până la epuizare, mecanismele de amplificare a urii, în detrimentul păcii. În ultimii ani au încurajat asasinarea prin vaccinare a românilor, asigurându-i că va fi spre binele lor. Au instigat cetățenii unii împotriva altora. Au încurajat politicile distructive care ne pervertesc tinerii. Au promovat amnezia istorică și minciuna sistemică privind adevăratele valori naționale și tradiționale. Mai mult de atât, au încercat să ucidă politic, din fașă, pe oricine și orice încercare de manifestare a suveranității și demnității naționale, sub pretextul apartenenței noastre la UE și NATO. Și pentru că nu și-au putut asuma public această teribilă trădare, pentru ei, Călin Georgescu a devenit peste noapte cauza decredibilizării lor, diavolul întruchipat. Din bula realității paralele în care viețuiesc, nu au văzut, ori nu au vrut să vadă că acest, inițial nebăgat în seamă, Călin Georgescu, nu e cauza votului popular, ci o consecință, rezultatul unui fenomen național la care media a contribuit indirect. Valul nemulțumirii populare a lovit establishmentul politic și ei n-au știut de unde vine lovitura. Și n-au știut pentru că au minimalizat inteligența alegătorilor. Românii au înțeles că în spatele promisiunii de securitate vânturată de oficialii de la Bruxelles, politicienii noștri emasculați au amanetat viitorul României și al copiilor noștri. Iar la modul cum se consumă retorica de la București versus Rusia, (,,sprijinim Ucraina până la capăt… ”, citat- Iohanis) suntem gradual împinși în războiul altora, securitatea României devenind în acest context doar un deziderat. Lobotomizați de propaganda pe care au promovat-o cu obstinație și în capcana căreia chiar ei au căzut, exponenții statului paralel i-au crezut și pe români aidoma lor. Și acum, spaima care îi macină e justificată; instinctual, ca o sălbăticiune încolțită, percep pericolul contaminării românilor cu virusul demnității și mândriei naționale care se poate extinde ca un incendiu. Călin Georgescu a fost doar factorul declanșator pe care nu l-au băgat în seamă și care a devenit pentru cabala globalistă, ,,piatra din capul unghiului”. Politicienii care cu două săptămâni înainte de alegeri și-au amintit că românii sunt creștini și și-au agățat crucea de gât nu au înțeles atunci și nici acum că ,,nu poți să fii cu Dumnezeu și cu Mamona”. Nu au înțeles spiritul toleranței creștine, pe care au crezut-o slăbiciune, au etichetat smerenia ca fiind prostie și au considerat virtutea tăcerii ca o aprobare a furtului. Pentru că nu au înțeles nimic din toate acestea și multe altele, prin media pe care încă o controlează aruncă inutil hârdaie de mizerii în capul celui ales. În cazul Călin Georgescu, presa corporatistă a reușit cu succes să-și violeze până și bruma de logica formală pe care o mai aveau. Astfel, candidatul Georgescu, după logica lor, simultan e fascist dar și pro-rus, deși noțiunile sunt antinomice. E un extremist suveranist, dar în egală măsură are legături sulfuroase cu Soroș. Deci ar fi o cârtiță infiltrată a globaliștilor dar, contrar acestei supoziții, exponenta sistemului, Ursula von der Leyen, ordonă asistaților de la București să salveze democrația amenințată de Georgescu. Creionat ca legionar, dar și admirator al generalului antibolșevic Antonescu (care în ian. 1941 a ordonat arestarea legionarilor), Călin Georgescu e calificat ca antisemit, dar în egală măsura acuzat că are legături cu serviciile secrete israeliene. Ar fi fost el și spion rus, dar au dezumflat subiectul consumându-l pe Simion, candidatul AUR la prezidențiale. Ne va scoate din UE și NATO strigă presa corporatistă, chiar dacă președintele nu are prerogativele necesare. Aceasta însă e reacția tipică a deep state care, în lipsă de argumente și probe, ca o găină decapitată, în ghiarele morții, se zbate între coteț și stiva de lemne. Celor care îndrăznesc să pună interesele țării lor mai presus de diktatele globaliștilor de la Davos li se aplică automat infamantele etichete: pro-rus, fascist, antisemit, spion etc. Să ne amintim reacția aceluiași deep state în SUA de acum câteva luni, când, prin intermediul mediei corporatiste, se aruncau aceleași invective în capul candidatului Trump. Asupra lui Călin Georgescu, așa cum s-a întâmplat și cu Trump, au fost asmuțite televiziunile năimite și hoarde de tineri adolescenți care, invocând legionarismul și fascismul candidatului, l-au amenințat cu moartea, contestând în numele democrației, cum altfel, dreptul la opțiune a peste două milioane de români. În fapt, ce nu înțelege sistemul și cei asimilați lui, e că ar trebui să analizeze cauza pentru care milioane de alegători s-au exprimat prin vot susținând curentul suveranist. Nu Călin Georgescu e cauza acestui fenomen, el e rezultatul. Și s-a produs acum, datorită unei întâmplări. Adică: s-a întâmplat să fie diplomat și să aibă o viziune coerentă despre viitorul României (spre deosebire de ceilalți); s-a întâmplat să aibă cunoștințe despre interdependența politicului în economia globală; s-a întâmplat să fie creștin practicant și să aibă o familie normală; s-a întâmplat să nu ostilizeze electoratul când ceilalți candidați musteau de ură; s-a întâmplat să respecte această țară și să poată exprima în mod credibil asta; s-a întâmplat să fie răbdător, să aștepte cu o credință fermă momentul potrivit al istoriei, în picioare, cu fruntea sus. Și ca o chezășie a promisiunii făcute a spus; ,,Garantez cu viața mea că va fi pace.” Un legământ greu pe care nici un politician nu a avut îndrăzneala să îl facă până acum și care se va întoarce ca un blestem cumplit asupra sa, dacă ceea ce a promisă nu se va împlini. Comentând rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale fostul tenisman Ion Ţiriac, citat de https://www.digi24.ro/alegeri-prezidentiale-2024/ion-tiriac-reactie-dupa-primul-tur-al-alegerilor-prezidentiale-sa-se-duca-toata-lumea-la-vot-ce-spune-despre-iohannis-3021081 , spunea; „Eu mi-aş dori un preşedinte care să se ducă la Bruxelles şi să stea drept, nu în genunchi cumva, şi să le spună ălora, care ne sunt asociaţi în UE, cam cine am fost, cine ar trebui să fim şi cine putem să fim… ” Cu alte cuvinte, cam așa s-a întâmplat. Mai mulți români, sătui de umilință și-au îndreptat coloana frântă de peste treizeci de ani și s-au ridicat în picioare, sub umbra aceluiași tricolor. Așa s-a întâmplat! 

Jr. Adrian M. Ionescu

 

 

 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img