25 decembrie 2024

România lor, România noastră

O să vă spun de la început concluzia acestor alegeri: dacă ne luăm după cifrele oficiale, președintele Iohannis a obținut, în țară, mai puține voturi decât în 2014. Desigur, rezultatul pare fantastic, dar procentul de circa 66% de voturi se raportează la o prezență de doar 55% (cu tot cu diaspora), ceea ce înseamnă două numere interesante. Pe de o parte că, raportat la prezență, Iohannis a înregistrat doar 36% din voturile electoratului. E strict matematic: 66% din 55% asta înseamnă.

Pe de altă parte, la cei puțin peste 10 milioane de electori care au ieșit la urne, 66% înseamnă circa 6,6 milioane de voturi, în condițiile în care Klaus Iohannis a obținut, acum cinci ani, 6,28 de milioane de voturi. Or, dacă o să scădem voturile venite din diaspora, o să ajungem la concluzia că, la nivel absolut, voturile președintelui sunt mai puține decât în 2014. Pentru că ăsta este marele elefant pe care nu vrea să-l vadă nimeni: în condițiile în care serviciile de specialitate au comunicat o cifră absolut fantastică de electori pe liste, ne confruntăm cu un absenteism teoretic imens, cel mai mare din 1990 încoace. În țară, practic, au fost la vot, pentru turul doi, mai puțin de 50% din alegători. De altfel, cu tot cu diaspora, turul doi al acestor alegeri a înregistrat o participare de numai 55%. E drept, ar fi fost greu de reprodus rezultatele mamut ale primelor alegeri, cele din 1990, cu o prezență de 86% și un neverosimil 85% pentru Iliescu, procent ce corespunde la 73% din electorat.



După 1990 s-a văzut clar că președintele a fost ales mereu de un procent tot mai mic din cadrul electoratului. 46 % Iliescu în 1992, 42% Constantinescu în 1996, 38% Iliescu în 2000, 28 și 29% Băsescu în 2004 și 2009, 34% Iohannis în 2014. Practic, „președintele tuturor românilor” a fost doar Iliescu între 1990-1992; după aceea, societatea s-a spart și nu a mai fost reunită vreodată pentru celebrul „consens”. Iar dacă analizăm și comportamentul președinților, o să observăm că toți au apăsat cu putere pe această pedală, a împărțirii între „ai lui” și „ceilalți”, niciunul nefăcând eforturi pentru a uni națiunea, ci, dimpotrivă, marșând puternic pe ideea divizării. Pentru că această dihotomie a ascuns aproape mereu secretul alegerii și realegerii. Cu precădere mai ales de la Traian Băsescu în 2004, România a fost împărțită în amici și inamici, amicii fiind îndemnați să voteze mereu pentru ca inamicii să dispară.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img