Cu riscul de a deranja unele minți prea odihnite, o să spun că, mai ales acum, în contextul crizei uncrainene, trebuie să primeze interesul nostru național. Trebuie să ne detașăm de emoții și să gândim pragmatic: oricât am empatiza cu drama refugiaților, acest lucru nu are voie să ne determine să facem mișcări greșite și să întrăm intr-un război care nu doar că nu este al nostru dar pe care nici nu l-am putea duce.
România trebuie să-și vadă de interesele sale și, dacă ar fi avut o clasă politică decentă, ar fi negociat, acum, niște condiții cât se poate de decente cu toată lumea. Războiul din Ucraina schimbă cât se poate de serios paradigma: după ce a încheiat nebunia cu virusul, acum scufundă și tâmpeniile Green Deal-ului și repermite folosirea cărbunelui. O clasă politică decentă s-ar fi grăbit să redeschidă centralele termoelectrice închise, să pregătească redeschiderea minelor – acolo unde se mai poate – și să finalizeze hidrocentralele blocate în Justiție pe motive ecologiste. Aceasta ar fi fost cea mai simplă cale de reducere a facturilor la electricitate.
Dar politicienii noștri, controlați din exterior, nu fac decât să bage bățul prin gard și să zgândăre ursul, când ar fi trebuit să ne concentrăm pe problemele noastre: criza refugiaților, criza agricolă și, implicit, cea alimentară care urmează, precum și criza economică prefigurată. Apropo de criză, nu am înțeles de ce pentru un refugiat se vor aloca 100 de lei net pe zi dar pentru românii aflați sub pragul de sărăcie abia se plătesc 141 de lei pe lună (venitul minim garantat) și ăia dați cu mare greutate și restricții.
Cu riscul de a supără sufletele care au descoperit acum caritatea, o să vă întreb direct: de ce pentru românii afectați de diferite calamități nu ne organizăm pentru a colecta ajutoare, dar pentru refugiați golim portofelele? Câți dintre cei care donează, acum, bani și lucruri pentru ucraineni au deschis vreodată portofelul pentru un nenorocit din România? Sunt persoane cărora le-a ars casa, sunt români care nu au ce mânca, nu au unde dormi, dar care nu sunt văzuți de cei care, în zilele astea, donează pentru refugiați sau chiar pentru Armata Ucrainei.
Nu spun că refugiații nu trebuie ajutați. Spun că avem și noi persoane care au mare nevoie de ajutor și pe care nu le vedem.
PS: V-ați gândit, vreodată, ca intervențiile militare ale României în Irak si Afganistan au determinat tragedii similare cu cele provocate de ruși în Ucraina?
