În plin tumult al conflictului din Ucraina, România se regăsește din nou într-o situație în care pare să fie implicată fără a fi complet informată sau consultată. Este o poveste veche, cu ecouri din trecutul nu prea îndepărtat al țării noastre. Ne-am găsit mereu în mijlocul unor conflicte pe care nu le-am ales și pentru care nu ni s-a explicat niciodată cu claritate rostul și interesul nostru în aceste situații. Am fost martori la cum, în trecut, banii și viețile soldaților noștri au fost risipite în conflicte precum cele din Irak și Afganistan, fără să ni se ofere o justificare plauzibilă. S-a vorbit despre angajamentul țării, despre tratate și despre obligațiile NATO, dar explicații concrete și transparență au lipsit.
Același scenariu se repetă acum, în contextul conflictului din Ucraina. România s-a poziționat de partea ucrainenilor, trimițând armament și bani, fără ca autoritățile să ofere o explicație clară a interesului nostru național în această problemă. Deși oficial nu suntem implicați în conflictul armat, contribuția noastră la efortul de război al Ucrainei ne plasează în mod implicit în categoria aliaților, cu toate consecințele pe care le implică acest lucru.
Eforturile financiare și militare pe care le-am direcționat către Ucraina nu sunt fără riscuri. Odată cu încheierea ostilităților, indiferent de câștigător, România va fi una dintre țările care vor trebui să plătească nota de plată. Dacă Occidentul va ieși învingător, vom fi chemați să contribuim la eforturile de reconstrucție, iar în cazul unei victorii rusești, ne vom confrunta cu cereri de despăgubiri. Ceea ce este și mai alarmant este absența unei clarificări din partea autorităților cu privire la ce anume căutăm să realizăm în acest conflict. Nu am fost consultați, iar explicarea acestei decizii lipsește cu desăvârșire. Este ca și cum ne-am afla într-un joc cu mize înalte, fără să știm regulile sau scopul final.
Acum, când conflictul pare să-și atingă un punct culminant, unii agită spiritele și plusează. Ideea că Rusia nu trebuie lăsată să câștige este promovată vehement, iar unii par gata să tragă România în mijlocul acestui conflict, fără a lua în considerare toate consecințele. Dar cei care susțin astfel de acțiuni belicoase par să uite în graba lor că orice implicare militară directă poate avea consecințe catastrofale. E suficient ca un singur soldat român să intre pe teritoriul Ucrainei pentru ca țara noastră să fie considerată cobeligerantă și transformată într-o țintă legitimă pentru rachetele rusești.
Totuși, în mijlocul acestei agitații și a jocurilor de putere, un aspect important este adesea trecut cu vederea. Toți fac planuri, se dau șmecheri, o fac pe voinicii, fix ca-n 1916, când credeau că războiul va fi o excursie de câteva săptămâni. Dar, cum spunea Mike Tyson, toată lumea are un plan, până când primește primul pumn în față.
Baietii astia care se agită razboinic nu s-au gândit cum vor reactiona rusii de rând în momentul în care NATO va intra oficial în război. Dacă acum se înregistrează 30-40.000 de voluntari lunar, ce se întâmplă când NATO va încerca să bombardeze oficial Moscova? Este o întrebare care ar trebui să ne pună pe gânduri și să ne determine să evaluăm cu atenție toate riscurile și consecințele implicate în orice acțiune agresivă sau militară pe care am putea să o adoptăm în contextul actual.
