România haiduceasca

Zeci de arme, peste 1.500 de cartuse, mai mult de un kilogram si jumatate de exploziv, 10 grenade si 46 de proiectile – acest arsenal a fost strâns nu din vreo unitate militara, ci din beciurile unor bacauani. La ce razboi plecau vitejii nostri? La niciunul, doar la o serie de raiduri care le aduceau pe masa ceva muschiulet de mistret, pulpe de caprioara si vreo laba de urs numai buna de fript pe jar. Aceasta reeditare absurda a vânatorii din „Moartea Caprioarei” nu cred ca ne poate provoca vreun fior poetic. Prin Muntii Carpati ai lui Labis se va fi vânat de foame si fara vreun permis, insa in România anului 2012 chiar ca e nebuneste sa crezi ca poti pleca precum Winnetou la impuscat când te taie capul. Dar proportiile grozaviei sunt si mai mari atunci când aflam ca zeci de oameni se organizau in adevarate comandouri pentru dezgroparea armamentului ramas in zona Oituz din cine stie ce razboi. Si nu pe bâjbâite, ci dotati cu harti militare vechi. Din vechile amplasamente culegeau arme si munitie pe care, cu inconstienta totala, le reconditionau, uneori chiar in subsolul blocului unde locuiau. Sa fie foamea cea care i-a indemnat la un sir de fapte ce le poate aduce ani multi de inchisoare. Pe unii, poate. Dar cei mai multi au crezut – cu destule motive in favoarea lor – ca in tara asta e posibil cam orice. Inclusiv sa-si faci propriul arsenal cu care sa vânezi ce vrei, când vrei. Daca altii au ucis industria româneasca, tu, om din popor, cum sa nu poti omori o jivina a padurii? Mai lipseste sa ne trezim pe cararile padurilor cu haiducii mileniului III, care sa ne ceara cardurile cu tot cu PIN. Asta da atractie pentru turistii straini doritori de senzatii extreme! In acest caz, vom schimba frunza doanei Udrea cu imaginea lui Toma Alimos. Ca daca il punem pe Terente vom semana prea mult cu Thailanda la oferta turistica si ne afuriseste Becali cuviosul.