M-a întristat tot ce am văzut săptămâna trecută în ringul moțiunii de cenzură. S-a spus că România e codașa Europei, o țară înapoiată, coruptă și urâtă. Eu zic că aceea e România politicienilor care (se) acuză, nicidecum a noastră. Noi avem dreptul să fim dezamăgiți de lumea pe care o construiesc în jurul lor, ca niște păianjeni care țes capcane și iau în stăpânire grădina. Așa arată România lor, a celor care se sfâșie pentru a atinge drogul numit „Putere”.
A noastră e România frumoasă, România copiilor talentați, a bătrânilor care se roagă în taină, a tinerilor care pășesc în viață cu un rucsac de vise. Când zic România, eu nu mă gândesc la Dăncilă și Orban. Mă gândesc la munții încă verzi, la potecile făcute de sălbăticiuni, la tradiții și la bunătatea oamenilor simpli. La respectul față de familie, la credință și decență, la părinții grijulii și fiii iubitori. România frumoasă este a celor care lucrează în spitale și se întâlnesc cu suferința în fiecare oră de muncă, a dascălilor care educă generații întregi și a terapeuților aflați lângă adolescenții cu boli incurabile, ca să le dăruiască curaj, bucurie, zile.
România frumoasă e cea a oamenilor corecți, care cred în valorile companiei în care lucrează și a antreprenorilor care îi respectă pe angajați, apărând dreptul lor la sănătate și pensie. A bătrânilor care muncesc pământul și aduc în piețe ceapă și ardei, bujori și gherghine, îmbiindu-te cu un zâmbet. România politicienilor arată cu totul altfel: e cea a fanfaronadei, a demagogiei, a lăcomiei. Ei susțin că țara e în declin, dar vor bucăți din ea.
Vor pădurile ei, vor arginții străinilor care se bucură să ucidă vânatul, îi vor resursele și sunt gata să vândă tot: terenuri agricole, cimitire, aerul curat, solul puțin poluat și în care – rost de noi afaceri – ar fi loc pentru depozitarea deșeurilor toxice din Vest. Să vândă tot și să-și mute banii. A noastră e România frumoasă, România creștină, cea a onestității și solidarității, în care vrem să rămânem și să trăim. Ne întărește Ioan Alexandru, prin minunatele-i versuri: „Câtă-i țara mea de cuvioasă,/ Cât am fost de prigoniți și goi,/ Prin icoane-n fiecare casă/ Maica milelor este cu noi”.
