25 noiembrie 2024

„România este total diferita de cum mi-o imaginam”

-interviu cu Kristine Kvernmo, reprezentanta companiei ORKLA Norvegia, sponsor al SOS Satul Copiilor Hemeius

-Ati venit la SOS Satul Copiilor Hemeius pentru a participa la inaugurarea unei case construita din banii donati de compania pe care o reprezentati. Sunteti pentru prima data in România?



-Da. Pâna acum am avut informatii despre tara dumneavoastra doar din ceea ce am auzit de la altii. Am mai vazut si câteva poze cu imagini din România. Ma asteptam sa gasesc o tara neprimitoare…

Si ceea ce ati vazut pâna acum in România va confirma aceasta parere?

-Nu este ceea ce ma asteptam sa fie. Este total diferit de ceea ce imi imaginam si auzisem. Aici, in România, peisajul este minunat. Este totul verde, sunt flori multe, miroase a proaspat. Am fost si in Bucuresti si mi-a placut foarte mult pentru ca peste tot este verdeata si plin de flori. M-a impresionat mai ales centrul istoric. Desi se simte ca este criza, cladirile sunt bine intretinute. Este frumos Bucurestiul.

-Dar ce impresie v-au facut românii?

– Foarte buna! Imi place ca nu se lasa doborâti de criza. Cu toate ca efectele acesteia se resimt si la dumneavoastra, constat ca se munceste. Pe unde am trecut, am vazut ca oamenii lucreaza, nu stau degeaba. Este evident ca se straduiesc sa-si depaseasca conditia.

-Din pacate, insa, avem un numar destul de mare de copii aflati in dificultate. La dumneavoastra in Norvegia sunt asemenea cazuri?

-La noi este un standard de viata mai ridicat, deci nu se pune problema ca o familie sa nu-si poata intretine copiii. La dumneavoastra problema este saracia. In schimb, la noi, multi copii se confrunta cu necazul ca parintii lor consuma alcool si droguri. Prin urmare, avem si noi copii care trebuie protejati.

-In casa pentru construirea careia compania pe care o reprezentati a donat 225.000 de euro locuiesc sase copii aflati in dificultate. Proiectul de la Hemeius se opreste aici?

-ORKLA Norvegia a inceput in 2000 sa sprijine asociatia SOS Norvegia. Aceasta are organizatii in toata lumea. De mai multa vreme si ORKLA Norvegia are o filiala in România. Este vorba despre ORKLA FOODS România. E normal, asadar, ca sa ajutam si copiii de aici. ORKLA Norvegia a finantat construirea casei si, intr-un fel, si-a incheiat proiectul. Dar acum noi ii vom preda stafeta filialei noastre-ORKLA FOODS România. Ea va continua sa sponsorizeze SOS Satul Copiilor Hemeius. Sprijinul financiar va fi orientat, in primul rând, pentru educarea copiilor de la acest centru.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014