Sala mare a Palatului Administrativ s-a dovedit neîncăpătoare pentru numărul participanților care au spus „prezent” la evenimentul organizat, miercuri, de autoritățile județene și UNICEF: lansarea proiectului „România crește cu tine – Educația timpurie, o investiție în viitor”. Din acest motiv, și Silviu Pravăț, vicepreședintele CJ Bacău, și Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în România, au mulțumit invitaților pentru prezență.
E vorba despre șefi de instituții, primari, asistenți sociali, pedagogi, mediatori sanitari etc. Pe scurt, proiectul își propune „să contribuie la dezvoltarea politicilor publice în domeniul copilăriei timpurii și la îmbunătățirea cadrului de implementare a acestora la nivel național, județean și local, asigurând astfel dreptul tuturor copiilor la educație timpurie incluzivă de calitate.”
Beneficiarii direcți vor fi copiii cu vârsta între 0 și 6 ani din 11 comunități și părinții lor. Acest ambițios proiect este implementat de CJ Bacău, Inspectoratul Școlar Județean, Ministerul Educației, Centrul pentru Educație și Dezvoltare Profesională (CEDP) Step by Step și UNICEF România.
Un dolar investit generează 17
„Noul proiect derulat împreună cu UNICEF este deosebit de important pentru că are legătură cu viitorul nostru, a declarat Silviu Pravăț. Când zic că are legătură cu viitorul nostru mă refer la faptul că are legătură cu educația copiilor noștri. Dar are legătură și cu prezentul nostru, cu părinții. Sunt foarte multe lucrurile pe care noi, cei care conducem vremelnic Consiliul Județean, trebuie să le facem pentru cetățeni.
Avem nevoie de acest sprijin, avem nevoie de aceste proiecte.” Silviu Pravăț a mulțumit UNICEF și a promis tot sprijinul CJ Bacău în realizarea proiectului. În continuare, Pieter Bult a explicat cât de importantă este educația timpurie, pornind de la faptul că 85 la sută din creier se dezvoltă în primii 5 ani de viață, după cum arată rezultatul unor cercetări știițifice. Prin urmare, cu cât merg mai devreme la școală, cu atât copiii vor avea rezultate mai bune și vor fi mai mici riscurile de a abandona școala.
„Trebuie să oferim cel mai bun start în viață fetelor și băieților, într-un mediu cât mai prietenos, care să le dea posibilitatea să-și dezvolte aptitudinile necesare pentru a-și crea un viitor cât mai bun. Educația timpurie este extrem de importantă pentru copil, dar și pentru societate, pentru dezvoltarea resurselor umane și pentru bunăstarea economică”, a declarat Pieter Bult. Fiecare dolar investit în educația timpurie generează un beneficiu cuprins între 6 și 17 dolari, a mai spus Ambasadorul UNICEF în România.
Cheia e succesului: „strânsa cooperare”
Pieter Bult s-a referit și la progresele României: programa școlară a fost adaptată recomandărilor internaționale, iar participarea la educație a preșcolarilor a crescut de la 75 la sută în 2006 la 91 la sută în 2016. Despre importanța acestui proiect, dar și a educației timpurii în general au mai vorbit Florin Lazăr, inspector școlar general, Mihaela Isop, o mamă care a beneficiat de cursul de educație parentală, Carmen Lică, director executiv al CEDP Step by Step, și Cristiana Boca, coordonatoarea proiectului „România crește cu tine”.
Acesta cuprinde analizarea nevoilor din cele 11 comunități, dezvoltarea unei strategii locale de educație timpurie, sesiuni de informare și organizarea unor activități de învățare pentru decidenți, profesioniști și părinți. În fiecare comunitate, un rol important îl va avea echipa de proiect, formată din persoane-cheie din domeniul educației, al sănătății, protecției sociale, ONG-urilor și mediului de afaceri. „Facilitatorii județeni” vor asigura buna colaborare dintre structurile implicate.
„Evidența ne arată că îmbunătățirea accesului și a calității educației timpurii este posibilă doar prin strânsa cooperare dintre toți actorii, dintre autoritățile județene și locale, dintre specialiști, educatori și profesori, părinți și sectorul privat”, a declarat Pieter Bult.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.