– principalele cauze sunt legate de stilul de viață nesănătos, spune prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, cel mai renumit specialist diabetolog din țara noastră
Președintele de onoare al Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, este invitatul special al Conferinței anuale organizate, pe 20 ianuarie, în Bacău, de Fundația și Farmaciile Sf. Spiridon. Anul acesta, tema Conferinței este diabetul zaharat, considerat una dintre bolile Secolului al XXI-lea, iar prof. univ. dr. Nicolae Hâncu a avut amabilitatea să ne răspundă, în avanpremieră, la câteva întrebări pe această temă.
Prof. dr. Nicolae Hâncu este o personalitate medicală cu o experiență remarcabilă – clinică, academică, de cercetare și organizatorică, membru titular al Academiei de Științe Medicale din România, membru de onoare al Academiei Române, profesor emerit al Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu Cluj-Napoca, președinte al Asociației Române pentru Studiul Obezității, autor și co-autor a peste 300 de lucrări științifice publicate în țară și peste hotare, a 17 monografii sau tratate (autor sau co-autor), colaborator la 16 cărți de specialitate.
– Domnule profesor, sunteți cel mai renumit specialist diabetolog din România. La începutul carierei de medic, dumneavoastră ați ales această specializare sau specializarea v-a ales pe dumneavoastră?
– Nu a fost o dragoste la prima vedere. Am ajuns la Clinica de Diabet din Cluj-Napoca dintr-o întâmplare organizatorică. Dragostea a venit după aceea, când am început să înțeleg fascinanta lume a diabetului.
– Pe 20 ianuarie vom avea bucuria să vă ascultăm în Bacău, în cadrul Conferinței Farmaciilor Sf. Spiridon, ediția a IV-a, cu expunerea „Provocarea diabetului”. De ce este diabetul „o provocare” și pentru cine este ea valabilă?
– Diabetul zaharat provoacă pe multiple planuri. Cea mai mare provocare vizează persoana cu diabet, care trebuie să-și controleze boala toată viața prin stil de viață optim și tratament medicamentos adecvat. Nu este ușor și, din acest motiv, provocarea este semnificativă. Familia persoanei cu diabet este și ea provocată, deoarece trebuie să fie solidară cu cel ce are boala, iar atunci când cel în cauză este un copil se va schimba viața întregii familii. Pentru că diabetul este foarte frecvent, el provoacă toți factorii de decizie organizatorică, economică și politică.
– Din păcate, România ocupă un loc fruntaș în Europa, în ceea ce privește frecvența persoanelor cu diabet. Care sunt principalele cauze ale acestei situații îngrijorătoare?
– În populația adultă din România există peste un milion de persoane cu diabet. Principalele cauze sunt legate de stilul de viață nesănătos (alimentație hipercalorică, sedentarism, abuz de alcool, somn nesănătos și stres psihosocial) combinat cu factori genetici.
– Există o categorie de vârstă sau sex mai expusă riscului de a face diabet?
– Diabetul zaharat de tip 1 apare mai frecvent până la vârsta de 30 de ani, iar diabetul zaharat de tip 2 apare după această vârstă, dar mai ales la vârstnici.
– Care sunt cele mai frecvente complicații care apar în organismul unei persoane cu diabet?
– Complicațiile cronice ale diabetului zaharat sunt cele care întunecă și scurtează viața celor care au această boală. Ele vizează în special inima, ochii, rinichii, picioarele. Printr-un tratament adecvat, aceste complicații pot fi întârziate sau pot fi prevenite în totalitate.
– Cât de importantă este educația populației în ceea ce privește un stil de viață sănătos și de la ce vârstă ar trebui să înceapă această educație?
– Este extrem de importantă și trebuie să înceapă chiar la copiii de vârsta grădiniței și apoi să continue toată viața.
– Ați scris „Abecedarul de nutriție” și „Abecedarul de obezitate”, două lucrări adresate publicului larg, care fac parte dintr-un ciclu de cărți de educație în ceea ce privește un stil de viață sănătos. Ce cărți urmează să scoateți în această serie?
– Avem în vedere publicarea unui ABECEDAR PENTRU PERSOANE CU DIABET, urmat de un ABECEDAR PENTRU NUTRIȚIA COPILULUI și de ABECEDARUL STILULUI DE VIAȚĂ SĂNĂTOS.
– Dacă ar fi să alcătuiți o listă neagră a alimentelor interzise cu desăvârșire într-o alimentație sănătoasă, care ar fi aceste alimente și de ce le-ați include în această listă?
– Așa cum am scris în Abecedarul de Nutriție, alimentele sunt prietenoase, neprietenoase și dușmănoase. Nu există aliment interzis cu desăvârșire, dar menționam că un aliment prietenos (de exemplu oul consumat de 2-4 ori pe săptămână) devine neprietenos (2-3 ouă consumate zilnic) și poate deveni dușmănos (oul purtător de Salmonella, care produce toxiinfecții alimentare severe).
– Pentru persoanele preocupate de un stil de viață sănătos, care sunt cele mai importante obiceiuri zilnice pe care le recomandați?
– Un stil de viață sănătos presupune alimentație adaptată caloric și nutrițional, formată din trei mese principale pe zi și două-trei gustări, practicarea zilnică a exercițiilor fizice (30-60 de minute), un somn odihnitor (7-9 ore pe noapte, din care o oră înainte de miezul nopții), consum moderat de alcool (dar această recomandare poate lipsi) și evitarea strictă a fumatului activ și a celui pasiv. Un stil de viață sănătos, aplicat pe timp nelimitat, este un garant al sănătății și al luptei eficiente împotriva stresului psihosocial.