Situația ciudată în care o profesoară a fost demisă pentru că a lăsat corigenți câțiva elevi a ajuns să reprezinte un exemplu alarmant al unor tendințe periculoase în sistemul de învățământ. Am avertizat, în timpul grevei profesorilor, că am putea ajunge la o generație în care majoritatea absolvenților vor obține note maxime la examenul de Bacalaureat, din cauza cererilor unor indivizi limitați în gândire care susțin plata profesorilor în funcție de performanțele elevilor care nu doresc să învețe. Am explicat că este similar cu situația în care o persoană angajată să care apă cu o găleată spartă ar fi plătită în funcție de câtă apă a putut transporta.
Acum aflăm că o profesoară a fost concediată de conducerea unei școli pentru că a acordat note de corigență unor elevi care au uns școala cu slănină, să o mănânce câinii. Notele slabe obținute de acești elevi la Evaluarea Națională sunt elocvente în acest sens. Cu toate acestea, sub presiunea părinților și a factorului politic – în acest caz, intervenția unui deputat – Consiliul de Administrație al școlii a decis desfacerea contractului de muncă al profesoarei. Este un precedent extrem de îngrijorător.
Desigur, este de neconceput ca o astfel de decizie să fie luată în baza presiunii politice și a influenței unor părinți nemulțumiți. Educația ar trebui să se bazeze pe principii obiective și standarde clare, și nu să fie supusă unor interese personale sau politice. Demiterea unei profesoare pentru că a evaluat corect performanțele slabe ale unor elevi trimite un semnal negativ, sugerând că responsabilitatea pentru învățare poate fi transferată în afara elevilor și asumată de profesori.
Cum ar veni, poate să fie copilul cât de loază, dacă face tăticu’ și mămica scandal și mai bagă și o șpârlă la cabinetul deputățesc, se rezolvă treaba!
Semnificativ este faptul că o mare parte a părinților susțin astfel de decizii. Dar este absolut normal într-o țară eșuată ca România să observăm cum opinii și percepții subiective pot influența în mod negativ evaluarea obiectivă a profesorilor și a sistemului educațional în ansamblu.
România a avut o perioadă în care a reușit să-și dezvolte industria, infrastructura și tehnologia prin intermediul absolvenților săi, care au dobândit o educație solidă în țară. În acele vremuri, școala era respectată, iar comportamentul necorespunzător al elevilor de astăzi nu era tolerat. Mai mult decât atât, părinții înșiși înțelegeau importanța educației și se asigurau că copiii lor învață. În cazul în care rezultatele nu corespundeau așteptărilor, nu aruncau vina asupra profesorilor.
Această perioadă de succes se datora valorii acordate învățământului și angajamentului colectiv față de dezvoltarea personală și profesională. Oamenii înțelegeau că investiția în educație era cheia pentru construirea unei societăți mai puternice și mai prospere. Elevii erau încurajați să învețe și să se dezvolte intelectual, iar școlile erau considerate piloni fundamentali ai progresului național.
În acea perioadă, profesorii erau apreciați și respectați pentru rolul lor în formarea viitoarelor generații. Învățătorii și profesorii erau văzuți ca modele de învățământ și îndrumare, iar relația dintre părinți și profesori era una de parteneriat, în beneficiul copiilor. În loc să caute vinovați, părinții se implicau activ în educația copiilor lor, susținându-i în parcursul lor academic.
Atitudinea generală față de educație și sistemul de învățământ s-a schimbat semnificativ.
Să vrem nu vom mai putea reveni la o asemenea situație. Nu cu această atitudine, nu cu această înghebare căreia îi spunem „stat”, nu cu furatul căciulii proclamat sport național.
Suntem, deci, pe drumul cel bun. Cu cât mai repede este distrusă această societate, cu atât mai repede se va putea trece la reconstrucție. Asta, dacă va mai exista cineva care să se înhame la o asemenea sarcină…
