24 noiembrie 2024

Români pe care i-am uitat: inginerul Elie Radu

Puțină lume știe că Halta Brusturoasa, de pe traseul liniei ferate Târgu Ocna – Comănești – Palanca, a purtat, o vreme numele de „Elie Radu”. Numele era scris mare pe zidul clădirii stației CFR, însă, clădirea a fost distrusă în Al Doilea Război Mondial.

Cine a fost Elie Radu? Ne spune Wikipedia: Elie Radu (n. 20 aprilie 1853, Botoșani – d. 10 octombrie 1931) a fost un inginer constructor de poduri și șosele, pedagog și academician român. S-a dovedit un luptător pentru drepturile profesionale ale inginerilor, a stimulat și a îndrumat creația inginerească. A deținut funcția de președinte al Societății Politehnice în anii 1898, 1903 și 1904.



Numele lui Elie Radu se leaga de tronsonul de cale ferata dintre ferate dintre Târgu Ocna și Palanca, adică pâna la granița cu Austro-Ungaria.

Halta Elie Radu la 1918

După ce guvernul român a preluat afacerea construcției căilor ferate de la concernul Stroussberg, i-a încredințat finalizarea lucrărilor lui Anghel Saligny. Tronsonul Târgu Ocna – Comănești – Palanca a fost realizat de inginerul Elie Radu.

Elie Radu a contribuit la construirea șoselelor transcarpatice, realizate după Marea Unire cu Transilvania. În Ministerul Lucrărilor Publice a avansat continuu, ocupâd funcții ca subdirector, director și director general, ajungând la gradul de inginer inspector general clasa I.

A construit 650 km de căi ferate după concepții proprii. Una dintre cele mai importante trasee de cale ferată realizate de el este linia Târgu Ocna – Comănești – Palanca.

A proiectat și realizat numeroase poduri din beton armat și tabliere metalice, o realizare deosebită fiind considerată legarea malurilor Siretului prin opt poduri.

Gara din Brusturoasa, jud. Bacău, arh. Giulio Magni, 1899. S-a numit și halta Elie Radu. A fost dinamitată în al Doilea Război Mondial.

În 1889 Elie Radu a realizat o stație de captare a apei subterane la Bragadiru, unică în Europa, și prima rețea de alimentare a orașului București. Ulterior a mai realizat și alimentarea cu apă a orașelor Botoșani, Sinaia, Turnu Severin, Târgoviște, Iași.

I se datorează proiectarea și construirea a 60 de clădiri de gări, remarcabile fiind cele de la Curtea de Argeș, Comănești și Galați. Sub conducerea sa a fost proiectată si realizată construcția clădirii Ministerului Lucrărilor Publice, în prezent Primăria Capitalei.

Gara Comănești

„Elie Radu, chiar din epoca sa de pregătire pentru cariera de inginer, în urma vizitării atâtor lucrări variate şi interesante, avea foarte dezvoltat simţul esteticii. Ca atare, el acorda o deosebită importanţă părţii arhitecturale a construcţiilor pe care le realiza. Una din gările de călători din staţiile liniilor ferate construite de Elie Radu este şi cea din oraşul Comăneşti. Deşi este considerată replică a gării din Lausane, sora geamănă a gării din Comăneşti se află chiar în ţară, mai precis, în Curtea de Argeş, surori pe bună dreptate, căci tatăl lor este acelaşi, inginerul Elie Radu.

Presupunerea conform căreia gara din Comăneşti ar fi o replică a gării din Lausane derivă, probabil, din faptul că schiţa şi planul ar putea avea o origine elveţiană. […]

Halta Elie Radu

O altă staţie C.F.R. de pe Valea superioară a Trotuşului care este legată de numele ing. Elie Radu este staţia Brusturoasa. Înaintea celui de-al doilea Război Mondial, în locul acestei staţii se afla halta „Elie Radu”. Aceasta, care nu mai are nici o legătură cu actuala haltă Brusturoasa a fost distrusă în timpul războiului.

Clădirea originală nu a fost o construcţie oarecare, ci a fost de la bun început concepută ca un adevărat monument istoric. Ea reprezenta chintesenţa lucrărilor lui Elie Radu, în sensul că în cadrul unei clădiri de dimensiuni mici au fost cuprinse aproape toate elementele caracteristice acestor lucrări.

Inginerul Elie Radu, care n-a fost doar un simplu inginer de structuri, ci coordonatorul unei întregi echipe, a dorit probabil să onoreze în felul acesta satul în care îşi avea rădăcinile. Din punct de vedere stilistic această clădire a fost desenată tot de arhitectul Giulio Magni, acelaşi care a desenat şi minunata gară de la Curtea de Argeş, precum şi casa de locuit a inginerului Elie Radu din Bucureşti. ” (Cf. Inginerul Elie Radu și drumul de fier de pe Valea Trotușului, Mădălina STAN, Emilia AURICĂ).



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014