Sfârşit de an
La romani, februarie era ultima lună, pentru că anul adevărat începea la 1 martie. (Cine vrea să găsească rostul pluguşorului rostit pe 31 decembrie trebuie să meargă la istoria calendarului şi să asocieze obiceiul de Anul Nou cu dorinţa de a avea un an agricol bogat.)
O lună cathartică
A fost mai întâi, tot la romani, verbul: februo, -are „a purifica de păcate”, de la care s-a format februa, pentru a desemna sărbătorile de purificare (a caselor şi ţarinilor), şi apoi Februarius, numind luna când sunt celebrate acestea.
Un făurar…
Popular, lunii i se spune făurar, fără însă a avea vreo legătură cu verbul a făuri: din latină, februarius i-a pierdut pe b şi pe u dinaintea lui a, l-a închis pe e la ă şi s-a scurtat de -ius până a ajuns la făurar. În schimb celălalt făurar („creator, făuritor”) vine de la faur (lat. faber „meşteşugar; fierar; născocitor”).
… şi un nume de persoană
Luna februarie apare într-o inscripţie din 1814 ca Favore, iar numele fiicei împăratului Heraclius, Fevronia, devenit Frivonia, se trage din latinescul februo „a purifica” (N. A. Constantinescu, Dicţionar onomastic românesc, 1963).
Răsplătirea domnilor
Aşa a numit poporul actul de a pomeni pe cei trecuţi în lumea drepţilor (Iuliu Zanne, Proverbele românilor), iar luna rezervată acestor ceremonialuri în Roma antică era februarie, timp de bilanţ al anului încheiat. Celebrarea morţilor avea şi un nume, februalii, folosit numai la plural. (NDULR – 2006 spune că în sintagma luna februarie, numele lunii este adjectiv; corect: substantiv.)
Rostiri de aici pentru cei de dincolo
Sunt foarte diverse mesajele noastre adresate celor pe care îi regretăm cu toată fiinţa. Blaise Pascal spunea că doar noi, oamenii, suntem capabili să suferim pentru orice plecare din această lume a vreunui semen şi dădea un nume acestei stări: *con-ştiinţă. Sunt permise improvizaţiile („Rămas bun, prietenul meu,/Eu îl rog pe Dumnezeu/Ca să-ţi facă loc în rai/Şi cu îngerii să stai.”) şi sunt admirate reuşitele artistice: „Lumină din lumin-o să ne ţină/Când un Cuvânt va trebui să vină/Să ne invite pentru Marea Cină” (Theodor Damian, preot şi poet). Ambele exemple sunt preluate din Calendarul „Credinţa” al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America şi Canada (1992, 1994).
Recitind anunţuri funerare
Din presa centrală sau regională, am desprins câteva abateri de la exprimarea corectă pe care le-am grupat pe niveluri ale limbii: a) pleonasme: „a încetat să mai bată” (corect, fără „mai”); „la vârsta centenară de 101 ani” (corect, fără „centenară”); b) dezacorduri: „colectivul/familia/echipa /…/ sunt alături de…” (corect: „este”, în loc de „sunt”); c) insuficienţe semantice: „suntem alături de doamna învăţătoare” (trebuia continuat cu numirea circumstanţei: „la marea durere…”); d) încălcarea proprietăţii termenilor („prilejuită de trecerea în eternitate”, în loc de „pricinuită”; prilejul înseamnă „moment favorabil”, deci are un sens constructiv); e) flexionări eronate: „pierderea dragei mame” (corect: „dragii mame”, forma inversă a sintagmei „mamei dragi”); e’) lipsa flexiunii: „la decesul mamei-soacră” (corect: „soacre”); „la pierderea iubitei soţii, mamă şi bunică” (corect: „mame şi bunici”); f) lipsa articolului: „suntem alături de cuscru nostru” (corect: „cuscrul”); g)virgule greşit plasate: „Vecinii din Strada X, anunţă” (între subiectul „Vecinii” şi predicatul „anunţă”); „O candelă ce se va stinge, decât cu ieşirea mea din această lume” (virgula anulează intenţia mesajului; în plus, lipseşte negaţia: „O candelă ce nu se va stinge decât cu…”) ş.a.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
