Excurs religios
Ne referim, desigur, la patronul copiilor, aducatorul de bunatati – Sfântul Nicolae. Legenda spune ca ramânând singur dupa moartea parintilor, a daruit saracilor toata averea si s-a calugarit. La 30 de ani era deja mitropolit în Mira Lichiei. A murit la 6 decembrie c. 342 d.H. Din moastele sale, un deget de la mâna dreapta a ajuns, în secolul al XIX-lea, la Biserica „Sfântul Gheorghe” Nou, din Bucuresti. Este protectorul judecatorilor, al fetelor nemaritate si al scolarilor.
Putina etimologie…
Cuvântul este alcatuit din doi termeni grecesti: nike „victorie” (ca si Nichifor, Nichita) si laos „popor” (ca si Leandru), adica „poporul victorios” sau „cel care învinge în numele poporului” (Al. Graur). Au rezultat gr. Nikolaos, lat. Nicolaus si slavul Nicolaie. Este raspândit în multe zone ale lumii si cunoaste o abundenta de derivate. Corespondentul latinesc este Sanctus Nicolas.
… si mitologie
Legendele îl arata drept calauza a Soarelui pe cer, împreuna cu Sfântul Toader. Este stapânul apelor si al corabierilor si îi ajuta pe soldati în razboaie.
Cel cu multe nume
În popor, este numit Sânnicoara, Sânnicolau, Miculae (din încrucisarea corespondentului maghiar Miklos cu românescul Nicolae) etc. N. A. Constantinescu, în „Dictionarul onomastic românesc” (1963), le enumera pe toate. În 1568 este datat un Nicolae Românul, care exprima împamântenirea numelui.
Un sfânt concurent…
De la Ion Creanga stim de patania Smaranditei, fiica preotului din Humulesti, care a facut „pocinog sfântului Nicolai cel din cuiu” pentru indisciplina. Mai înainte, Vasile Alecsandri îl pomenise într-un context similar: „De nu s-ar teme de sfântul Neculai cel din cuiu, ar da foc casii”. În vorbirea populara si familiara, acest sfânt Nicolae este „numele dat batului sau biciului cu care erau batuti copiii (în scoala)” (MDA, DEXI, NDULR, DLRLC, CADE).
Unde sunt „darurile”?
Am parcurs mai multe lucrari în care apare îmbinarea de cuvinte discutata pâna aici si am gasit doua grupe de probleme ortografice: pentru al doilea sens, apare minuscula la termenul generic (uneori si cratima: „sfântu-Nicolae”), iar pentru sensul global, asistam uneori la transcrierea rostirii: Nicolaie/Niculaie, ca în perechile Nae/Naie si Lae/Laie, hipocoristice de la aceeasi baza.
Parintele literar Marin Preda
Este antologica scena din romanul „Morometii”, relatând despre scolarul care a luat „primu întâi”:
„- Cocosila! Ma! Acela nu e Niculaie al meu?
– Premiul întâi la baieti, Moromete Niculaie! spuse învatatorul Teodorescu tare /…/”.
Marin Preda a fixat în constiinta publica forma cu „ie”, care s-ar opune celei „literare” – Nicolae, ceea ce a condus la formularea unei pseudoreguli: când transcriem varianta populara, corespunzatoare rostirii preiotate (-ie), vom adauga litera i, dar când notam varianta „culta”, evitam litera respectiva. Cazul seamana cu perechea zmeie/licee: desi terminatia la singular este identica, -eu (zmeu/liceu), la plural, cuvântul cu vechime în limba româna, zmeie „jucarii”, impune folosirea diftongului „ie”. Celalalt cuvânt, relativ nou în limba – licee –, respinge iotul (-i), ca fiind propriu românei comune.
Cum ar trebui sa scriem
Desi „se tolereaza variante grafice ca Nicolae si Nicolaie” (Mioara Avram, „Ortografie pentru toti”, 1990, p. 18), ar trebui sa scriem fara i, ca în DOOM1 (1982, p. 676; redactor responsabil, Mioara Avram). Cât priveste instrumentul pedepsitor, de trista amintire, numele care i s-ar cuveni este sfântul Nicolae (în Muntenia), respectiv sfântul Neculai (în Moldova).
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
