O permanenţă a scrisului său
În editorialele sale îndeosebi, Nicolae Manolescu (1939-2024) – criticul şi istoricul literar, profesorul universitar, directorul revistei „România literară”, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România – a abordat programatic chestiunea limbii române în relaţie directă cu instituţia răspunzătoare de cultivarea ei – şcoala. Constatările sunt dureroase şi expuse fără menajamente, ca în acest text din 30 iunie 2023: „ Încă din gimnaziu elevii nu mai citesc. Studenţii de la Litere, nici atât. Am renunţat să predau acum câţiva ani nu fiindcă m-am pensionat, ci fiindcă în ultimele serii de studenţi cu care am avut de-a face, prea puţini aveau lecturile necesare. Gramatica se studiază, când se studiază, în şcoală într-un spirit aberant. […] Astăzi, lingviştii au deznodat disciplina lor de realitatea limbii române, transformând-o într-un jargon de neînţeles. […] După plecarea Rodicăi Zafiu (titulara rubricii „Păcatele limbii”, în „România literară”, n.n.), niciun absolvent de la Filo n-a mai fost capabil să ţină o rubrică de cronică a limbii. […] De câţiva ani, izvorul pare să fi secat cu totul”. La distanţă de două luni, oful este reluat, Nicolae Manolescu criticând „vulgaritatea exprimării orale”, „degradarea, urâţirea, trivialitatea, obscenitatea limbii vorbite de noile generaţii”, mirându-se că nu există „niciun studiu, niciun raport, nicio semnalare de către unele foruri lingvistice, facultăţi sau altele, privitoare la fenomenul cu pricina” (25 august).
Dar şcoala? Dar gramatica?
În ultimii ani, s-a renunţat la obiectivele unei lecţii, fiind înlocuite cu competenţe, fără a se lua în seamă că acestea din urmă se formează într-un an şcolar, dacă nu în mai mulţi. Examinând „Adevăratele probleme ale şcolii” („Adevărul de weekend”, 29 iunie 2012), Nicolae Manolescu constată că actualmente şcoala „nu numai că nu creează competenţele adecvate prezentului, dar încetează aproape cu totul să creeze competenţe”. Gramatica nouă (2005/2008) a limbii române este „pur şi simplu nefrecventabilă. E o simplă sclifoseală, care nu se adresează nici măcar specialiştilor” („Limba română, în dificultate”, editorialul din 9 iulie 2021).
Un neliniştitor testament
În ultimul număr din „România literară” coordonat de Nicolae Manolescu (22 martie), directorul revistei ne lasă spre meditaţie vorbe grele, adunate spre „incultura lingvistică”. „Nu mai ştim să vorbim. Nu mai înţelegem ce ni se spune. Aşadar, în fond, nu mai comunicăm cu adevărat. Ceea ce reprezintă una dintre crizele majore ale civilizaţiei noastre”. Ruptura dintre întrebare şi răspuns, adică problema adecvării celei de-a doua părţi a unui dialog, o ilustrează printr-o judecată a lui George Călinescu: „Dacă spui cuiva te iubesc şi ţi se răspunde şapte e semn că universul începe să se destrame”.
Sfaturile sale merită urmate: „Să învăţăm limba şi literatura română, să ne formăm copiii în spiritul umanioarelor: iată condiţia care poate face din ei adulţi capabili de dragoste de patrie şi de valorile ei” (21 mai 2021).
