Romana de azi: Vorbe care raman

Radioul si televiziunea sunt condamnate sa farmece auzul si vederea pe un parcurs temporal extrem de scurt. Vorba si imaginea au soarta efemeridelor, ceea ce nu înseamna o binefacere pentru doritorul de eternitate. Si totusi se poate construi formatul durabilitatii, cu o minte îndrazneata si un dram de noroc. Asa s-a întamplat cu mass-media vasluiana, a carei istorie a încaput într-o carte, scrisa chiar de un pionier al presei locului, Dumitru V. Marin. Se numeste „TVV-15 în explozia cultural-informationala din judetul Vaslui“ si a fost ocazionata de împlinirea a 15 ani de la înfiintarea postului de televiziune din orasul resedinta de judet. Cartea are mai multe coordonate: afectiva (e o ampla confesiune a celui ce a crezut cu încapatanare în rostul unei initiative de acest fel în tulburele an 1990), informativa (se constituie într-o veritabila monografie a judetului recunoscut pentru saracia economica) si modelatoare pentru generatiile care vin. Cititorul tanar gaseste în cele 550 de pagini pilde faptice de reusita într-un domeniu alunecos cum e presa, dar si de cautari ori de esecuri inerente.
Familiarizat cu exigentele lucrarilor stiintifice (D.V. Marin este doctor în Filologie cu o teza despre Tudor Pamfile si revista „Ion Creanga“), autorul îsi structureaza demersul în opt episoade progresive ca întindere: „Argument“ (pp. 7-10), „Vaslui – straveche asezare moldoveana“ (pp. 19-34), „TVV – imagine pentru toti!“ (pp. 35-137), „Sunetul muzicii… rasunetul urbei“ (despre înfiintarea postului de radio UNISON; pp. 139-176), „Scripta manent!“ (biografia ziarului „Meridianul“; pp. 177-286). Episodul cu numarul 6, „Judetul Vaslui – 2006“, este cel mai amplu (pp. 287-536) si se subdivide în alte sase mini/ macroepisoade: o prezentare generala (pp. 287-293), „Autoritate si administratie“ (pp. 294-350), „Munca si speranta“ (despre institutiile judetene, de la finante la învatamant; pp. 351-382), „Viata culturala“ (pp. 383-460), „Presa locala“ (pp. 461-480), „Oaspetii TVV“ (pp. 481-513), „Personalitati vasluiene“ (pp. 514-528) si „Parteneri vechi si noi“ (pp. 528-536). Ultimele doua episoade sunt determinate de rigorile unui parcurs editorial atat de amplu si de consistent. Asadar, o „Încheiere“ (pp. 537-548) si un „Mesaj catre… viitori“ (pp. 549-550) rotunjesc prima lucrare de referinta pentru istoria presei din aceasta parte de tara. Bibliografia, notele (pentru capitolul al II-lea) si rezumatul (în romana, franceza si engleza) vin sa întareasca impresia de lucrare alcatuita de un profesionist.
Cartea are si o menire indirecta: de a reabilita Vasluiul în concertul judetean, data fiind stravechea concurenta cu Barladul. Daca municipiului i se recunoaste meritul de a fi stralucit spiritualiceste la începutul secolului XX, prin „Academia Barladeana“ în speta, în vreme ce Husiul „n-a mai iesit în evidenta de pe vremea lui D. Cantemir“, Vasluiul, la confluenta secolelor si mileniilor, „zvacneste puternic“. Noii realitati presa girata de D.V. Marin (postul TV, radio „Unison“ si gazeta „Meridianul“) i-a fost oglinda fidela sau, de ce nu, stimulent asiduu. Cine ar putea masura cu cat a crescut sau, dimpotriva, a descrescut prestigiul unui loc datorita presei?
Fatalmente, cartea lui Dumitru V. Marin este coplesita de retorica publicistica. De la lungimea enunturilor la reluarea unor clisee din domeniu si de la sintagmele necesitand glazura gazetarului TV la abundenta majusculelor manieriste, totul respira entuziasm si… autoanaliza. Banuim ca, aflat la o varsta rotunda (s-a nascut la 28 apr. 1941, în satul Giurgiuoana, din com. Podul Turcului, jud. Bacau), autorul a simtit nevoia sa se prezinte integral. A reusit, asa încat cartea este si un amplu CV, cu efuziuni mai mult ori mai putin motivate. De aici probabil si unele greseli de corectura: virgula înaintea lui etc. sau între subiect si predicat ori absenta celei de-a doua virgule pentru o apozitie explicativa; ghilimelele englezesti (sus-sus), în locul celor romanesti (jos-sus); pleonasme („mijloace mass-media“ – p. 10); absenta lui „i“, component al radicalului toponimelor (Husiul, Iasiul, nu Husul, Iasul); inconsecventa intreprindere-intreprinzatori, în loc de întreprindere-întreprinzatori; cratima nemotivata (Podul-Turcului, în loc de Podul Turcului) sau parazitarea lexicala („monumentul erorilor – în loc de eroilor – Revolutiei“ – p. 44) s.a.
Dincolo de aceste inerente imperfectiuni, cartea „TVV – 15… explozia…“ se adauga altor lucrari similare aparute în ultimii cincisprezece ani la Vaslui, depunand marturie despre bogatia si varietatea reprezentarilor memoriei culturale locale. Cine mai crede ca în aceasta parte de Moldova nu se întampla nimic se însala. Dumitru V. Marin a gasit taina nemuririi: vorba si imaginea se regasesc într-o gazeta, iar apoi, toate trei, într-o carte vie.