Trăim într-o lume androidizată. Când nu se află la un click distanță, universul imediat nu este mai departe de un buton. Îl împingi ușor și servești cafeaua. Întinzi degetul și plătești factura. Apeși și gata, ai biletul de călătorie! Timpurile Noi ale lui Chaplin. Mașinării, nu oameni. Există însă si oameni care se comportă ca mașinăriile.
Dar exact ca ele. Nicio diferență. Exemplu concret: deunăzi, m-am deplasat la sediul unei companii de televiziune prin cablu- numele are mai puțină importanță- pentru a-mi achita factura. Spun adresa: strada Cutăreasca, bloc, scară, etaj, tot tacâmul. Zic și numele de familie: „Cutărescu”. Mi se cere și prenumele.
Îi explic doamnei sau domnișoarei- mă rog, robotului de sex feminin- că nu-mi amintesc dacă titularul contractului sunt eu sau soția mea dar că, oricum, numele de familie este același: Cutărescu. Având ochii în monitor și urechile lipite, probabil, de tavan, femeia mă întreabă pe un ton impersonal: „Cutărescu Ion?”. Simt că mă trec toate apele și o întreb cum se face că, tastând adresa și numele pe care i le-am comunicat, computerul a dat peste Cutărescu Ion? Cine-i Cutărescu Ion? Cine-l cunoaște? Stă el cumva în apartament cu mine și nu știu eu?
Că dacă stă, mă duc și o iau la întrebări -deocamdată, doar la întrebări- pe nevastă-mea. La care, doamna-robot mă nimerește cu răspunsul fix în moalele capului: „Nu sunt abilitată să vă furnizez informații cu caracter privat despre clienții noștri”. Păi, clientul sunt eu, trăi-ți-ar familia de roboți! Eu și nu așa-zisul Cutărescu Ion de pe strada Cutăreasca!Eu platesc factura, nu el!
Plătesc, în sfârșit, în numele și prenumele meu, iar când îmi întinde bonul, cucoana nu uită poezia cu „dacă sunteți interesați de serviciile de telefonie mobilă…bla, bla, și bla, bla”. Robot până la capăt, frate!
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
