Robert Ciocoiu: „Tatal meu este tot ce as vrea eu sa fiu. Sunt mândru ca sunt fiul lui.”

– Ai câstigat titlul de Mister Boboc 2016 al Colegiului National de Arta „George Apostu” Bacau? Cum te simti? Cum ai primit acest premiu? Ce au spus prietenii tai, familia?

– Da, am câstigat titlul de Mister Boboc anul acesta. M-am inscris la acest concurs pentru ca am considerat ca ar putea fi distractiv si as face ceva diferit fata de pâna acum. Când unele persoane mi-au spus sa particip, eu eram deja hotarât sa o fac. Si am obtinut marele premiu. Dar nu simt vreo schimbare anume, pentru mine a fost doar o experienta placuta. Prietenii si familia au fost incântati, s-au bucurat pentru mine.

– Cum e sa fii fiul lui Cristi Ciocoiu, unul dintre jucatorii de renume ai fotbalului românesc?

– Sunt mândru de tatal meu pentru tot ceea ce a realizat pâna acum si tot ceea ce a facut pentru mine. Este idolul meu, un exemplu demn de urmat. Mereu a avut grija de mine si mi-a facut toate mofturile. Am fost sfatuit de el tot timpul si tot ce am ajuns sa fac ii sunt datorate lui si mamei mele. Tatal meu este tot ce as vrea eu sa fiu. Sunt mândru ca sunt fiul lui.

– Ce pasiuni ai? Stiu ca iti place sa cânti la tobe, daca nu gresesc…

– Da, pasiunea mea este muzica. Când eram mai mic ma gândeam doar la sport. De altfel, am si practicat foarte multe sporturi: fotbal, ca si tatal meu, volei, tenis de câmp, tenis de masa, handbal, baschet, judo. Am ajuns chiar si la sporturi extreme cum ar fi kiting-ul, un sport in care esti legat de un zmeu, care are o marime intre 6 – 15 metri, cred ca sunt si mai mari, iar de picioare ai legata o placa, asa ca cea de snowboarding. Si te folosesti de vânt, ca sa fii tras prin apa de acel zmeu. E foarte distractiv. Dar niciunul dintre aceste sporturi nu m-a satisfacut. Asa ca am urmat exemplul bunicii mele, care mereu le-a spus parintilor mei sa ma apuc de muzica. Primul instrument pe care l-am invatat a fost chitara, doar ca nu era ceea ce imi doream neaparat. Asa ca am renuntat de tot si am continuat cu sportul, insa intr-un final m-am intors la muzica. Intr-adevar, imi place foarte mult sa bat la tobe, dar sunt deschis sa invat si alte instrumente.

„Faptul ca am ajuns sa fac percutie, a fost pur noroc. Dar m-am indragostit de tobe. Mi-as dori, de ce nu?, sa fac cariera din asta. Vreau sa-mi creez propriul meu stil.”

– Sa inteleg ca de aceea ai ales Colegiul National de Arta din Bacau? Vrei sa faci cariera din asta? Vrei sa ajungi, nu stiu, un Lars Ulrich al României?

– Nu am ales neaparat eu Colegiul National de Arta. Am ajuns aici printr-o simpla intâmplare; invatam la Scoala nr. 10, unde se faceau ore dupa-amiaza, pe când la colegiul de arta bacauan se invata dimineata. Iar faptul ca am ajuns sa fac percutie, a fost pur noroc. Dar m-am indragostit de tobe. Mi-as dori, de ce nu?, sa fac cariera din asta, dar nu, nu vreau sa ajung ca nimeni. Vreau sa-mi creez propriul meu stil.

– Colegiul de Arta a fost si in gimnaziu?

– Da. Invat la Colegiu de Arta din clasa a V-a. Am intrat in acest liceu cu zero cunostinte despre muzica. Am muncit foarte mult ca sa ajung la nivelul colegilor mei, care deja aveau 4 ani de muzica in spate. A fost un start mai greu, dar cu multa munca am ajuns ce sunt acum.

– Asadar, esti Robert Ciocoiu, elev la Arta, Mister Boboc, fiul lui Cristi Ciocoiu. Ai numai 14 ani, iar motto-ul tau in viata este The seen is a sin. Ce mai e de spus?

– Pai, ca imi doresc sa ajung unul dintre ce mai buni tobosari din lume. In ceea ce priveste semnificatia motto-ului meu … nu este legat doar de seen-ul de pe facebook. Se refera la faptul cum unii oameni au o impresie buna si doar atât. Nu vor sa mearga mai departe. Ma refer la faptul cum unii oameni iti zic, de exemplu, ca esti foarte bun si ca ar vrea sa lucreze cu tine doar ca sa te simti bine, nu ca asta isi doresc cu adevarat.

– Ti-au marcat cumva profesorii pe care i-ai avut pâna acum cursul tau in viata?

– In general, am fost ajutat de o mare parte din profesori care m-au sfatuit, dar cel mai mult am fost ajutat de domnul profesor Mihai Balan, care este profesorul meu de percutie. Acesta mi-a aratat mare parte din tot ce stiu sa cânt.

– Ai o melodie preferata?

– Da, „Left behind” de la Slipknot.

– Un mesaj asa, ca de final, pentru cei de vârsta ta?

– Le urez tuturor pasionatilor de muzica sa nu stea pe gânduri si sa incerce. Cine stie când va aparea un nou talent!