Etapa nationala a Sesiunii de comunicari stiintifice ale elevilor din invatamântul liceal la disciplina Biologie, organizata in premiera in Bacau, si-a desemnat câstigatorii. In urma analizei de catre comisie a celor 30 de lucrari din concurs s-au acordat mai multe distinctii astfel – premiul I (Bogdan Baciu, elev la Colegiul National "Nicu Gane" Falticeni), premiul II (Dan Alexadru Alb, elev la Liceul Pedagogic "Gh.Sincai" Zalau) si premiul III (Irina Mehedinti, eleva la Liceul Teoretic "Gh. Asachi" Galati). Au mai fost premiati cu mentiune alti trei elevi din Sabaoani – Neamt, Oradea si Rm.Vâlcea. Bacaul a fost reprezentat de Silvia Roxana Constantin, eleva la Colegiul National Pedagogic "Stefan cel Mare" Bacau, cu lucrarea "Observatii privind multiplicarea in vitro a speciei Veronica Officinalis". Sesiunea a avut loc in perioada 19-22 aprilie si a fost organizata de Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, prin inspectorul de specialitate, profesor dr. Daniela Epuran. Intreagul eveniment a primit finantare de la Ministerul Educatiei, cu sprijinul autoritatilor locale. Invitat special a fost prof. dr. Traian Saitan, inspector general la Ministerul Educatiei. (R.N.)