În perioada 5-7 august a avut loc competiția „Raliul Moldovei Bacău”, eveniment, la care Primăria Moinești a fost, din nou, partener principal. Sâmbătă, caravana automobilistică a ajuns și în centrul municipiului Moinești, iar pe parcursul zilei s-au desfășurat probele speciale pe traseele de pe teritoriul municipiului și din împrejurimi (Zemeș, Vermești).
Rezultate deosebite a obținut și tânărul pilot auto moineștean, Sebastian Scîrlet (membru al echipajului Delta Racing Team România), care a participat la 7 probe speciale pe drumurile de macadam obținând de șase ori locul 3 și un loc întâi!
După probele speciale ce au avut loc în cea de-a treia zi a raliului, în împrejurimile municipiului Bacău, Sebastian a ocupat locul doi la debutanți și locul doi la clasa RC5N. „Adi! Asta a fost pentru tine! Îți mulțumim! Datorită ție, acest raliu extraordinar există! Îi felicit pe organizatori, în mod special pe Luiza Popa, pentru întreaga dăruire și putere de a organiza această etapă. Din nou, absența fizică a lui Adi s-a resimțit, dar cu siguranță, totul a fost așa cum și-ar fi dorit și el.” – a spus Sebastian Scîrlet, pilot DRT România.
Raliul Moldovei Bacău 2022 a fost câștigat de Simone Tempestini, pilotul auto ajungând la al treilea succes la competiția ajunsă la ediția cu numărul 12. Rivalii săi din topul clasamentului, Sebastian Barbu și Andrei Gîrtofan, l-au urmat pe podium în timp ce Raul Badiu a fost marea surpriză cu trei probe speciale câștigate.
Primarul municipiului Moinești, Valentin Vieru a declarant: „Am creat o tradiție, avem deja 12 ani de când ne implicăm în acest raliu ca parteneri ai organizatorilor competiției! Probele speciale de pe dealurile noastre s-au dovedit a fi, încă o dată, o provocare serioasă pentru toți participanții la raliu iar piloții recunosc faptul că sunt trasee grozave aici! Această ediție a fost dedicată memoriei lui Adi Popa, inițiatorul acestui raliu spectaculos, un sportiv extraordinar care a devenit un simbol al acestui sport minunat!”
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.