21 noiembrie 2024

Revoltă maximă la Serviciul de Probaţiune. Se anunţă proteste

Sindicatul Naţional al Consilierilor din Serviciile de Probaţiune (SNCSP) atrage atenţia, într-un comunicat de presă, asupra dezinformărilor lansate recent în spaţiul public de către ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, cu privire la cele câteva mii de deţinuți care urmează să fie propuşi pentru liberare condiţionată în următoarea perioadă, ca urmare a intrării în vigoare a legii privind recursul compensatoriu.

„«Fiecare deţinut din ăsta eliberat condiţionat este luat în primire de un ofi… de un din ăsta de la probațiune care îl supraveghează, îl consiliază şi îl ajută la reintegrare», a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.



Prin declaraţia de mai sus, ministrul Justiţiei induce ideea falsă că absolut toţi cei peste 3000 de deţinuţi care au căpătat dreptul de a se elibera condiţionat din penitenciar mai devreme, ca urmare a legii speciale promovate de domnia sa şi adoptată ulterior de Parlament, ar urma să fie supravegheaţi în perioada de după eliberare de către personalul serviciilor de probaţiune din România şi sprijiniţi să se reintegreze social.

Aceste afirmaţii nu corespund adevărului, întrucât potrivit legilor în vigoare la acest moment, serviciile de probaţiune au atribuţii de supraveghere numai faţă de acele persoane care au fost condamnate în baza noului Cod Penal (intrat în vigoare în 2014) şi care la data liberării condiţionate din penitenciar mai au de executat un rest de pedeapsă egal cu doi ani sau mai mare”, precizează, în comunicat, Crina Mocanu, preşedinte SNCSP.

Printre cei peste 3.000 de deţinuţi care urmează să se prezinte în faţa comisiilor de liberare condiţionată din cadrul penitenciarelor se numără atât persoane condamnate în baza vechiului Cod Penal, precum şi persoane condamnate în baza noului Cod Penal care mai au de executat mai puţin de doi ani din pedeapsa pronunţată de instanţă, iar faţă de aceste persoane, serviciile de probaţiune nu au niciun fel de atribuţii, de supraveghere sau de altă natură, explică preşedintele SNCSP.

„Afirmaţiile ministrului Justiţiei denotă fie intenţia acestuia de a manipula opinia publică, lăsând să se înţeleagă, în mod fals, că impactul social al eliberării unui număr mare de deţinuți într-un timp atât de scurt va fi preluat de anumite instituţii ale statului, mai exact serviciile de probaţiune, fie o ignoranţă surprinzătoare în ceea ce priveşte rolul şi atribuţiile consilierilor de probaţiune, aşa cum sunt consfinţite acestea de Codul Penal şi legile în vigoare. Pe această cale, dorim să-i atragem atenţia ministrului justiţiei că denumirea specialistului în reintegrarea infractorilor din cadrul serviciilor de probaţiune (şi numit în funcţie, de altfel, prin ordin al ministrului justiţiei) nu este „ĂSTA de la probaţiune” ci „CONSILIER de probaţiune”. Prin urmare, îi solicităm ministrului justiţiei Tudorel Toader să se abţină a mai face afirmaţii publice despre ce ar urma sau ar trebui să facă angajaţii serviciilor de probaţiune până când va dovedi că ştie cum se numesc aceştia şi care sunt atribuţiile lor”, este reacţia conducerii SNCSP.

Declaraţiile ministrului Justiţiei, acuză preşedintele sindicatului, ameninţă să perturbe activitatea serviciilor de probaţiune, existând deja semnale că unele unităţi de penitenciare au început să trimită liberaţii condiţionat din ultimele zile către serviciile de probaţiune pentru a primi „asistenţă post-penală”, pe motiv că „aşa a declarat domnul ministru”, deşi nicio lege în vigoare la acest moment nu prevede o astfel de situaţie.

În perioada următoare, ar putea fi declanşate proteste

Revolta în rândul angajaţilor serviciilor de probaţiune atinge cote maxime în ceea ce priveşte subfinanţarea cronică din sistem.

„Prin rectificarea bugetară operată de Guvern în luna septembrie, bugetul Probaţiunii pentru bunuri şi servicii s-a diminuat cu 300.000 de lei, astfel încât în prezent nu mai pot fi acoperite decât cheltuielile cu plata utilităţilor, potrivit unei informări a Direcţiei Naţionale de Probaţiune nemaiexistând bani pentru rechizite, registre, cartuşe, reparaţii de orice natură (multifuncţionale, autoturisme etc), piese de schimb, cabluri, prelungitoare, prize, materiale de curăţenie etc.

În aceste condiţii, care se adaugă la subfinanţarea cronică a sistemului de probaţiune din România, există posibilitatea reală ca serviciile de probaţiune să intre în imposibilitatea de a îşi desfăşura activitatea înainte de finalul acestui an”, atrage atenţia Crina Mocanu, preşedinte SNCSP. Dacă în urmă cu 2-3 ani, situaţia era dramatică, „acum, pur şi simplu suntem morţi”, ne-a declarat telefonic Crina Mocanu. Ea a anunţat că, în perioada următoare, ar putea fi declanşate ample proteste dacă, în urma negocierilor, situaţia nu se va rezolva.

„Riscăm să punem lacăt pe uşă”

În Bacău, ne informează Crina Mocanu, nu există niciun membru de sindicat. „Au fost membri de sindicat, dar au fost nevoiţi să se retragă fără explicaţii”, arată aceasta. Situaţia critică şi condiţiile deplorabile în care lucrează angajaţii sunt confirmate şi de şeful Serviciului de Probaţiune Bacău, Radu Ghedeon: „Situaţia de la Bacău este printre cele mai problematice din ţară în ceea ce priveşte spaţiul şi condiţiile de muncă. Suntem 18 angajaţi care ne desfăşurăm activitatea într-un spaţiu de 40 mp, adică circa 2 mp/persoană, mai puţin decât spaţiul prevăzut de norma europeană pentru deţinuţi care e de circa 5 mp/persoană.

În acest an, s-a lucrat cu 2.600 de persoane condamnate sau sancţionate penal şi aflate în supravegherea serviciului, inclusiv minori. Lucrăm cu aceştia la sediul nostru, uneori pe holurile instanţei, Secţia II a Tribunalului, sau în sălile de judecată dacă sunt libere. Vă daţi seama că, în aceste condiţii, nu se poate asigura sub nicio formă confidenţialitatea.

În ce priveşte finanţarea, în acest moment, nu mai avem nimic, toner am împrumutat de la Tribunal, nu avem consumabile, benzină. Ni s-a spus că nu sunt bani. Până la sfârşitul anului, dacă problemele nu se rezolvă, riscăm să punem lacăt pe uşă. Nu mai avem altă variantă decât să declanşăm protestele.”




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014