Numărul pentru lunile decembrie și ianuarie al publicației „Viața băcăuană” (nr. 505), ieșit de sub teascurile tipografiei acum în preajma Crăciunului, stă sub semnul acestei importante sărbători creștine de la final de an. Mai multe pagini ale acestui „periodic de atitudine, cultură și informație”, cum este autointitulat, editat de Fundația Culturală „Georgeta și Mircea Cancicov”, sunt dedicate în principal Sărbătorii Nașterii Domnului.
Astfel, din sumar nu putea lipsi o radiografie a recentei manifestări „Crăciunul scriitorilor la Avangarda XXII”, ajunsă la ediția a XXVII și organizată în Bacău de Fundația „Georgeta și Mircea Cancicov”, unde participanții au împărțit împreună Bucuria Nașterii Domnului și Lumina Colindelor. Sub impresia acestei Lumini stă și scurta cronică scrisă de Mihai Buznea, iar despre Crăciun, văzut ca „praznicul maternității dumnezeiești a Fecioarei Maria” scrie în revistă și părintele dr. Ioan Istrati, dar care în alt articol vede și „Metafora disperării” de la final de an, când pentru mulți Sărbătorile nu sunt decât „urletul uriaș, disperat al oamenilor în căutarea lor de veșnicie”.
În obișnuita manieră de a publica interviuri cu personalități băcăuane, dialoguri pregătite pentru sumarul celui de al patrulea volum „Personalități la ora destăinuirilor” care va apărea în 2025, revista pentru lunile decembrie și ianuarie a inserat un astfel de cuprinzător interviu cu ziaristul, criticul și istoricul literar Cornel Simion Galben.
De asemenea, sumarul revistei este completat și de o amplă anchetă a redacției, cu două întrebări adresate mai multor scriitori din România și din străinătate: „Ce întâmplare / eveniment din viața anului 2024 v-a marcat cel mai mult?” și „Ce credeți că va fi în anul 2025 și n-ați vrea să fie?”. Au răspuns la acestea Christian W. Schenk – din Germania, Simona Grazia Dima (București), Nichita Danilov (Iași), Ștefan Mitroi (București), Gheorghe Schwartz (Arad), Liubița Raichci (Timișoara), Balász F. Attila (Ungaria), Adrian Dinu Rachieru (Timișoara), Carmen Bulzan (Drobeta-Turnu Severin), Paulina Popa (Deva), Dan Gabriel Arvătescu (Roman), Mihai Vladu (Popești-Leordeni), Virgil Diaconu (Pitești), Petre Isachi (Bacău), Trifon Nicolae Toma (Lugoj), Petre Rău (Galați), Olimpiu Nușfelean (Bistrița), Simona Modreanu (Iași) și Nicolae Silade (Lugoj).
Nu putea lipsi din revistă nici marcarea aniversării a celor 30 de ani de la înființarea Fundației Culturale „Georgeta și Mircea Cancicov”, printr-un articol scris de Alina Munteanu, vicepreședinta Fundației.