Cel mai recent număr al periodicului „de atitudine, cultură și informație” care este „Viața băcăuană”, 498, poate fi numit „un număr dintre ani”, pentru că este dedicat lunilor decembrie 2022 și ianuarie 2023. De aceea, în el vom regăsi consemnate evenimente ale acestei perioade, în reportaje, interviuri și anchete.
Cum ne arată prima copertă a revistei administrată de poetul Victor Munteanu, în numărul 498 al revistei putem găsi informații despre recenta manifestare „Crăciunul scriitorilor la Avangarda XXII”, organizată de Fundația „Georgeta și Mircea Cancicov”, consemnate de Petru Done, o privire critică asupra situației create de aproape un an în Ucraina, dar și mai multe răspunsuri ale unor scriitori la întrebări despre ceea ce a fost pentru ei anul 2022 și la ce se așteaptă în 2023.
Interviul pe tema situației din Ucraina apare la rubrica „Personalități contemporane la ora destăinuirilor”, iar protagonistul este prof. univ. dr. Vasile Puiu, de această dată în calitate de președinte al Asociației culturale Pro Basarabia și Bucovina și vicepreședinte al Consiliului Național al acestei organizații.
Ancheta redacției, în care sunt radiografiați scriitoricește anii 2022 și 2023, a primit răspunsuri, consemnate de Victor Munteanu, de la scriitorii Adrian Dinu Rachieru, Iacob Florea, Simona Modreanu, Geo Vasile, Maria Nițu, Marian Drăghici, Simona-Grazia Dima, Petre Isachi, Radu Voinescu, Firiță Carp, Virgil Diaconu, Ecaterina Petrescu Botoncea și Ioan Dănilă.
Sumarul este completat de un interviu realizat, în stilul deja consacrat, de scriitorul și ziaristul Ion Fercu, intervievatul fiind chiar Victor Munteanu.
Se mai cuvin amintite aici întâmplarea plină de pilde povestită de Mihai Buznea, însemnarea suavă despre Crăciunul boierilor Lecca – scrisă de Dumitru Lecca și consemnarea lui Geo Popa despre felul în care a fost marcat finalul anului 2022 la Centrul de Cultură „George Apostu” de evenimentul „Apostu 88”.
Revista este bogat ilustrată cu imagini de la evenimentele consemnate și cu portrete ale celor intervievați.