Numărul pe 2021 al revistei apărute sub egida Editurii „Alma Mater” şi patronate de Societatea Cultural-Ştiinţifică „Vasile Alecsandri” Bacău (parteneri: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bacău şi filiala locală a Uniunii Scriitorilor din România) continuă programul de punere în valoare a datelor personalităţii lui George Bacovia – şi ale familiei sale –, prin contribuţii de istorie literară, dar şi prin comentarii, creaţii originale, cronici, informaţii calendaristice etc. Rubricile consacrate („Essentialia”, „Documentar”, „Manuscris”, „Confluenţe”, „Centenar”, „Echivalenţe”, „Eveniment”, „Conversaţii”, „Contemporani”, „Grafisme”, „Amprente băcăuane”, „De un veac”, „Bacăul lui Bacovia”, „A-ul şi B-ul literaturii române, ivite în Bacău” etc.) se combină cu două noutăţi din această categorie: „«Din vremuri» apuse”, respectiv „Notă la note…” Imaginarea lor a fost determinată de natura conţinutului a două articole: din localitatea natală a Agathei Grigorescu-Bacovia, Mizil, profesorul Viorel Şoldea a pus la dispoziţia redacţiei un text cu certă valoare documentară, însoţit de imagini cu aceeaşi însemnătate. Pentru a-l sprijini pe cititor în intuirea temei, s-a apelat la un titlu din creaţia lui George Bacovia – „Din vremuri” –, la care s-a adăugat un adjectiv calificativ. Al doilea titlu, „Notă la note…”, este post-scriptumul la un articol cu tematică bacoviană implicită (apărut în cotidianul „Deşteptarea” din Bacău), comentat de poetul Dan Sandu într-o manieră care prezenta un interes mai larg.
Semnatarii articolelor sunt şi de această dată universitari din ţară (Constantin Călin, cercetător redutabil al subiectului „Bacovia”, deţinător al Premiului Academiei Române; Ioan Dănilă) şi din Republica Moldova (conf. univ. dr. Victoria Fonari, de la Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova), scriitori (Theodor-George Calcan, Nicolae Silade, Doina Cernica, Dan Sandu, Cornel-Simion Galben, Dan Petruşcă), traducători (Elena Bulai, Tiberiu Ionescu), cercetători (Gheorghe Boaghe, Victor Macarie, Viorel Şoldea, Mihai Ceucă), publicişti (Serghie Bucur, Constantin E. Ungureanu), elevi (Bianca-Ioana Corcoz). Centenarului comemorativ Paulina Lukasievici (1840-1921; soţia lui Vasile Alecsandri) îi este rezervat textul „Bacovia şi Alecsandri – două familii prietene”, iar „Toamnei bacoviene” îi este alocat un amplu reportaj. Coperta I cuprinde un tablou pictat special pentru acest număr al revistei de către Mihai Nechita-Burculeţ, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, iar coperta a III-a aduce în atenţie alte două imagini ale vechiului Bacău, din colecţia ing. Mihai Ceucă: „Grădina Publică” şi respectiv „Str. Ioniţă [Sandu] Stur[d]za”. Pentru a realiza acurateţea ortografică şi în general lingvistică a publicaţiei, au fost antrenaţi studenţi ai Facultăţii de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, membri ai Grupului „Româna corectă”. Grafica este asigurată de elevi participanţi la Concursul de ex-libris „Limba română – 500”, iniţiat de Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” Oneşti şi încheiat în decembrie 2021. Sunt reproduse, de asemenea, secvenţe din expoziţia documentară „Bacovia – 140”, realizată de Biblioteca „George Bacovia” a Colegiului Naţional „Ferdinand I” Bacău. Tehnoredactarea a fost asigurată prin grija Consiliului Judeţean Bacău, iar tiparul, prin Serviciul de Multiplicare al Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău.
Revista „Bacoviana” a mai fost prezentată în spaţiul public de Biblioteca Judeţeană „C. Sturdza”, prin mapa tematică de la serviciul Periodice, de publicaţii realizate în Bacău („Ateneu”, „Cadran cultural”) sau din ţară („Spaţii culturale”, „Oglinda de azi”, „Didactica nova”) şi pe internet. Publicaţia a fost cuprinsă în Proiectul cultural naţional „In memoriam: Ioan Grigorescu”, derulat începând cu data de 1 iunie 2021 (iniţiator: filiala Prahova a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România; coordonatorul Proiectului: prof. dr. Elena Trifan). Particpanţii la Proiect au considerat „Bacoviana” o formă inedită de cunoaştere prin mijlocirea unei teme, un util schimb de experienţă gazetărească. (CP)