27 noiembrie 2024

Revista ATENEU – 622: Vremuri grele pentru idoli

După ce am făcut rost de ediția lunii iunie a Revistei ATENEU, am deschis rapid la pag. 4, acolo unde (se întâmplă mai rar prin revistele literare) era anunțat încă de pe pag. 1, este publicată Laudațio, rostită de profesorul și criticul literar Vasile Spiridon la Mamaia, acolo unde poetului Ovidiu Genaru i-a fost acordat Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor, pentru volumul „Cartea lui Mircea. Canal”, despre care cititorii știu deja, carte care succită un interes imens printre cititorii fideli ai poetului. Cartea este dominată de drama fratelui lui Ovidiu, Mircea Bibire, condamnat ca deținut politic, a cărui memorie este săpată pe zidurile Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighetul Marmației. Imaginile sunt cutremurătoare, „Ovidiu Genaru a răscumpărat estetic suferința fratelui său vitregit de timpuri (…) Cred că sună ciudat, dar putem afirma că viața dramatică a lui Mircea Bibire este o…poezie”, a scris și spus criticul Vasile Spiridon. Nu știu tirajul volumului, însă scotocind librăriile, poate mai puteți face rost de „Cartea lui Mircea. Canal”, până atunci, aveți ocazia să citiți o cronică a volumului amintit, în pag. 3, semnată de Adrian Jicu.

În aceeași ediție a prestigioasei reviste de cultură băcăuană, criticul Marius Manta publică o cronică a unui volum semnat tot de un băcăuan – Dan Petrușcă: „Despre iubire și alte nimicuri”, Editura Limes – 2021, compus dintr-o serie de articole publicate de-a lungul timpului în revistele literare din România, „care dau formă rotundă unui discurs interesat de tema-umbrelă a iubirii”.



Timpul trece implacabil, ne amintește acest lucru și Ioan Dănilă, cu articolul „Vasile Alecsandri – 203”, cât despre valori și perenitatea lor, citim în articolul semnat de Elena Ciobanu „Vremuri grele pentru idoli”, iar despre și cum scriem, ne avertizează Ștefan Radu, care revine cu un editorial interesant „Cuvinte care ucid”. Despre teatru, actori, regizori, scenariști, viața de pe scenă scrie Carmen Mihalache, care a fost la Zilele Teatrului „Matei Vișniec”, de la Suceava. Un eveniment care trebuia marcat – și o face bine Doina Cernica – a fost expoziția personală de artă plastică a pictorului Ilie Boca, de la Muzeul Național al Bucovinei, cum tot în acest domeniu ne invită și tânărul critic de artă, artist și el, Constantin Ținteanu, un nume care se impune viguros în presa de specialitate, cu o incursiune prin Galeriile KARO, în două etape, prima cu expoziția lui Marius Crăiță Mândră, iar a două, ne introduce în arta artistului Ion Mihalache. Mai recomand „Poezia lui Bacovia are ilustrația ei”, un dialog cu Sorin Postelnicu, regizor, scenarist, semnat de Ioan Dănilă, multă poezie: Mihai Păcuraru, Oana Goia, lipsește proza și, în acest număr și semnătura profesorului și criticului Constantin Călin!

Ilustrațiile din această ediție aparțin artiștilor: Ion Mihalache; Marius Crăiță-Mândră; Su Yan, revista beneficiind la fiecare ediție, de mulți ani, de o operă a artistului Constantin Ciosu, publicată în pagina 2, la rubrica „d’ale lui Ciosu”.
Revista poate fi achiziționată în format fizic de la chioșcurile Trustului „Deșteptarea” Bacău sau direct de la redacția Revistei „Ateneu”.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014