Polițiștii din Bacău au reținut un bărbat care transporta aproape 60 000 de țigarete de contrabandă cu un autoturism. Țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul a fost indisponibilizat.
La data de 26 martie a.c., polițiștii rutieri au oprit în trafic, pe D.N. 2 în localitatea Sascut, un autoturism condus de un sucevean de 39 de ani.
În urma controlului efectuat asupra vehiculului, polițiștii au stabilit că acesta transporta 59 870 de țigarete , fără timbru de proveniență.
Cercetările au fost preluat de polițiștii de investigarea criminalității economice, care au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile nemarcate sau marcate necorespunzător peste limita a 10.000 țigarete.
Țigaretele au fost ridicate în vedereaconfiscării, iar autoturismul utilizat pentru transportul acestora a fost indisponibilizat.
Bărbatul de 39 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Judecătoriei Bacău cu propunere de arestare preventivă.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 31 000 de lei.