Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Onești au depistat în flagrant delict, un bărbat de 35 de ani, din comuna Livezi care conducea un autoturism pe raza localității Mănăstirea Cașin, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma testării, bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în baza de date a reieșit faptul că, plăcuțele de înmatriculare montate pe autoturismul condus de cel în cauză sunt atribuite altui vehicul.
În urma administrării probelor, polițiștii au dispus măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore a bărbatului de 35 de ani, acesta fiind introdus în Arestul I.P.J. Bacău.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului, punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare.