Dintotdeauna, bolnavii cu afecțiuni cronice au cam fost lăsați în plan secund, autoritățile sanitare de stat înțelegând, probabil, că nu sunt o urgență majoră pentru sistem. Mai pui o prișniță, dai cu ceva alifie, iei un calmant și … să sperăm că trece. Așa că o mare parte dintre bolnavi au fost nevoiți să-și căute alinarea în zona privată a medicinii, unde, să fim sinceri, găsim servicii medicale, decontate de stat, care, în majoritatea spitalelor publice lipsesc. Iar, dacă mai pui la socoteală și că, în astfel de unități, s-au format comunități valoroase de specialiști în domeniu, poți spune că ai găsit rețeta salvatoare. De altfel, cred că, nu peste mult timp, asta va fi linia pe care va merge sistemul sanitar de la noi, căci vorba lui George Pruteanu „tot ce e de stat, stă”, iar privatul, pentru a supraviețui, într-o manieră decentă, a trebuit să se miște.
Din fericire, în ultimii zece ani, segmentul privat s-a dezvoltat pe măsura nevoilor și mai ales în ritmul alert al evoluției industriei sănătății. Către privați s-au îndreptat cei care nu au găsit răspunsul căutat în spitalele publice. Și nu neapărat bolnavii care dispuneau de resurse financiare peste medie, ci și oamenii simpli care au realizat diferențele, sub toate nuanțele, beneficiind, e drept, de susținerea din partea statului, prin serviciile decontate. Cu atât mai mult, bolnavii au ajuns pe mâinile privaților, în condițiile în care, se știe, sistemul sanitar a fost mult restricționat de pandemie, resursele fiind dirijate către urgența numărul 1 – stârpirea Sars-Cov-2. De altfel, o decizie de înțeles, cumva, dacă acceptăm grija autorităților sanitare de a încetini răspândirea nemernicului virus, tratând aproape exclusiv urgențele, eventual și cazurile programate.
Până la urmă, am putea considera, pe undeva, un câștig în favoarea tuturor, dacă socotim că, de la debutul crizei, nu s-a mai permis internarea la grămadă a bolnavilor care, de cele mai multe ori, stăteau călare, la propriu, în saloanele de spital. Să fie într-un ceas mai bun!
