5 noiembrie 2024

Restricționarea jocurile de noroc ar putea fi anulată

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a sesizat Curtea Constituțională pentru a analiza constituționalitatea unei legi care reglementează jocurile de noroc în localitățile cu populații sub 15.000 de locuitori. ICCJ susține că Parlamentul a ocolit legislația în procesul de adoptare a acestei legi, încălcând principiul bicameralismului prin introducerea unor articole noi în Camera Deputaților care nu au fost discutate inițial în Senat.

Propunerea legislativă din Parlament viza inițial modificarea articolului 335 din Codul penal, referitor la conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Inițiativa, care prevedea sancționarea cu închisoare a celor care conduc un tractor agricol sau forestier pe drumurile publice fără permis de conducere, a fost respinsă de Senat.



În cadrul dezbaterilor din Camera Deputaților, în propunere au fost introduse două noi articole: „nerespectarea obligațiilor din domeniul jocurilor de noroc” și „tulburarea folosinței locuinței”. Astfel, după articolul 348 din Codul penal s-a adăugat articolul 348 (1), care prevede sancțiuni pentru desfășurarea activităților cu mijloace de joc de tip slot-machine fără adeverință eliberată de primărie, atestând că spațiul este situat într-o localitate cu peste 15.000 de locuitori. Eliberarea adeverinței fără respectarea datelor furnizate de Institutul Național de Statistică constituie, de asemenea, infracțiune.

Potrivit ICCJ, această modificare încalcă principiul bicameralismului, fiind introduse schimbări semnificative la Camera Deputaților care nu au fost dezbătute inițial în Senat. Instanța supremă consideră că proiectul adoptat are vicii de neconstituționalitate atât de natură extrinsecă, cât și intrinsecă.

Curtea Constituțională urmează să se pronunțe asupra sesizării făcute de ICCJ, analizând legalitatea și constituționalitatea modificărilor aduse Codului penal privind reglementarea jocurilor de noroc.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri