Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România (C.N.A.D.N.R.) a transmis duminica, 30 august, un comunicat prin care anunta ca din cauza codului portocaliu de canicula, emis de Administratia Nationala de Meteorologie, este posibila restrictionarea traficului pe drumurile nationale a vehiculelor cu o masa mai mare de 7,5 tone, in perioada 31 august-1 septembrie, intre orele 14.00 – 20.00. Judetul Bacau se afla sub incidenta acestui cod.
„Restrictionarea circulatiei este necesara pentru protectia sectoarelor de drum asfaltat pe care, din cauza temperaturilor ridicate din timpul zilei, se produc deformatii majore ireversibile cu pierderea stabilitatii îmbracamintii rutiere. Masura va fi dusa la îndeplinire de catre Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România SA cu sprijinul organelor de Politie Rutiera”, se mai arata in comunicatul C.N.A.D.N.R. Drept urmare, am incercat sa vedem cum se desfasoara aceste actiuni. Dar, dezamagire.
Pentru cine a fost facut comunicatul?
Am mers pe E 85 pâna la iesirea din comuna Nicolae Balcescu spre Adjud. In trafic, doar doua trei TIR-uri si niciun echipaj de politie. Ne uitam la ceas: 14.15. Facem cale intoarsa, stabilind traseul prin Letea Veche spre intrarea in oras dinspre Serbanesti. La 14.40 TIR-urile circulau nestingherite pe traseul str. Chimiei-Letea Veche.
Acelasi lucru se intâmpla si pe Calea Romanului, 20 de minute mai târziu, asa ca am renuntat la idee si am incercat sa gasim raspunsuri la cei in drept.
„Noi nu am primit nicio instiintare in directia asta”, ne-a declarat insp. pr. Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvânt al Inspectoratului Judetean de Politie Bacau. Am incercat si la Drumuri Nationale Bacau. La telefon a raspuns un domn care ne-a dat acelasi raspuns: „noi nu stim nimic.”
Când am intrebat cu cine am vorbit, interlocutorul a spus sec: „Moraru Ion, paznic. La ora asta nu mai e nimeni.” Era ora 15.38. Si acum vine intrebarea. Cui a trimis C.N.A.D.N.R. comunicatul? Probabil ca doar presei, si asta, de ochii lumii.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.