De săptămâna viitoare la Onești vor apărea restricțiile de circulație pe podul de peste Râul Trotuș, a anunțat primarul municipiului, Nicolae Gnatiuc. Podul a intrat în lucrări de consolidare și renovare.
„În prima fază – a precizat primarul – se vor monta separatoarele de bandă din beton. O bandă va fi în lucru, iar pe cealaltă se va circula. Tot de săptămâna viitoare circulația pe pod va fi limitată ca tonaj, permise fiind autovehiculele cu până în 7,5 tone greutate. Zona va fi semaforizată, pentru toate sensurile de intrare, dinspre Adjud, dinspre Bacău sau dinspre Târgu Ocna.”
Restricționarea circulației pe podul de peste râul Trotuș de la Onești se instituie în baza unui aviz emis de Inspectoratul General al Poliției Române.
Contractul de execuție a lucrărilor de consolidare a podului a fost semnat cu societatea Confer Group în luna noiembrie 2018. Podul este deteriorat pe o bună parte a sa și se află în această stare de doi ani. Lucrarea va dura 12 luni și costă 7,4 milioane de lei, fără TVA, iar proiectul de reabilitare este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală II (PNDL II).
Traseele alternative pentru vehiculele cu masa mai mare de 7.5 tone pe relația Brașov – Bacău sunt Brașov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Comănești – Moinești – Bacău; Brașov – Târgu Secuiesc – Poiana Sărată – Oituz – Târgu Ocna – Onești (Calea Slănicului) – Bacău și Brașov – Târgu Secuiesc – Poiana Sărată – Onești (Calea Mărășești) – Adjud – Bacău. Pentru traficul local al autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone se poate folosi traseul Onești – Oituz – Târgu Ocna – Onești (Calea Slănicului), lungimea acestui traseu fiind de 38 km.
Petru Done
Ion Moraru
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.