Două unități de tip restaurant au fost amendate cu 11.200 de lei de inspectorii Direcției Sanitare Veterinare, pentru jegul găsit în spațiile de depozitare a alimentelor, în bucătării, inclusiv pe instalațiile, utilajele și ustensilele de lucru. De-a dreptul mizerabile au fost depistate și două două măcelării, de la care au fost confiscate și duse la incinerator zeci de kilograme de carne.
Florentin Radu
Timp de o lună, aproape 600 de comercianți au fost verificați de inspectorii sanitari veterinari băcăuani. Scopul pricipal a controalelor a fost urmărirea modului în care magazinele și unitățile de producție a alimentelor au înțeles să respecte condițiile de igienă alimentară. Practic, au fost verificați comercianți și producători din aproape tot lanțul alimentar, de la unități de panificație, laboratoare de patiserie – cofetărie, depozite alimentare, supermarketuri, magazine alimentare, până la baruri, restaurante, unități de fabricare a sucurilor din fructe, a produselor de morărit, a biscuiților sau a pastelor făinoase etc.
Amenzi de 60.000 de lei
La finalul acțiunilor de control, „recolta” de amenzi a fost uimitoare, zeci de unități fiind sancționate ca urmare a deficiențelor grave constatate. În total, s-au aplicat sancțiuni contravenționale de aproape 60.000 de lei. Interesant este că amenzile au fost date atât unor trei supermarket-uri, unde se știe, mai mereu sunt nereguli, dat fiind volumul mare de marfă și afluxul ridicat de clienți, cât și în cazul a două restaurante și șase magazine alimentare. N-au scăpat de amenzi nici proprietarii a două standuri de fructe și legume proaspete, cel al unui automat de băuturi calde, sau ai trei laboratoare de cofetărie – patiserie, și un stand de comercializare produse de origine nonanimală. Alte patru unități alimentare s-au ales doar cu avertismente, urmând ca, până la viitorul control, să remedieze deficiențele.
Crimă și pedeapsă, în bucătăriile unor restaurante…
Cert este că toate aceste sancțiuni au fost date ca urmare a numeroaselor nereguli constatate de inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău. Astfel, au fost depistate situații în care fie marfa era manevrată cu mânile neprotejate, angajații nu purtau echipamente complete de protecție sau pavimentele și agregatele frigorifice erau neigienizate, fie produsele erau fără etichete, ceea ce făcea imposibilă stabilirea cu exactitate atât a fabricantului sau a traseului parcurs până ca marfa să ajungă pe rafturile comercianților, cât mai ales a datei de fabricație, astfel încât să se știe dacă alimentele mai pot sau nu să fie consumate, fără niciun risc, de către oameni. Amenzile cele mai mari, totalizând 11.200 de lei, au fost primite de două restaurante unde inspectori DVS au găsit spații de depozitare mizerabile, spațiile de preparare (bucătării), inclusiv instalațiile, utilajele și ustensilele de lucru. În acest două cazuri, s-a mai impus și confiscarea pentru neutralizare a 5 kilograme de preparate din carne care erau neetichetate.
…și în două măcelării
Amendate cu 2.400 de lei au fost și două măcelării unde, la fel, mizeria era ca la ea acasă. Acestora li s-au reținut și neutralizat peste 24 kg. de preparate carne, tot pentru neetichetarea mărfii. Tot cu 2.400 de lei a fost sancționat și un magazin alimentar pentru jegul din spații și de pe utilaje, precum și o firmă de catering – sancțiune de 1.200 de lei pentru aceleași nereguli de igienă – și un supermarket – 1.200 de lei pentru probleme de igienă la vitrinele frigorifice.
„Aproape 40 de kilograme de produse alimentare de origine nonanimală (broccoli congelat, grisine cu susan, rahat aromat, napolitane, stafide brune) au ajuns în incineratoarele Protan”.
Luminița Ionescu, purtătoru de cuvânt DSVSA Bacău
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.