Timp de un an, Bacăul a deținut titlul de Capitală a Tineretului din România, un proiect coordonat de Federația Tinerilor din Bacău, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bacău și desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Astfel, weekendul trecut s-au desfășurat o pleiadă de activități menite să marcheze finalul acestui mandat și predarea titlului către tinerii din Baia Mare. O delegație a tinerilor băimăreni se află în aceste zile în Bacău participând la acest eveniment.
World Cafe în Piața Tricolorului
Activitățile au demarat cu o acțiune denumită Com’On Cafe, care a avut loc sâmbătă în Piața Tricolorului. Practic a fost o întâlnire între tineri care au discutat despre orașul lor, despre nevoile pe care le au și nu sunt asigurate de către administrația locală și cum pot ei să contribuie la dezvoltarea orașului. În acest sens, tinerii au răspuns unor întrebări ale căror răspunsuri vor fi centralizate și înmânate factorilor de decizie din administrația băcăuană.
Întrebările au fost despre ce ar face ei dacă ar fi primar, ce i-a scos ultima dată din sărite în oraș sau ce lipsește din oraș. Răspunsurile au fost surprinzătoare, de la construcția unor locuri pentru tineri sau pentru oamenii străzii, construirea unui spital sau mai multă atenție acordată educației, până la interzicerea alcoolului, fumatului și a drogurilor. Și lista a fost foarte lungă. Această activitate a fost organizată de Grupul PONT din Cluj Napoca, una dintre entitățile care asigură guvernanța Capitalei Tineretului din România, și este un proiect susținut de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+.
Gala BCTR
Sâmbătă, după orele prânzului, la Teatrul de Vară „Radu Beligan” a avut loc Gala Bacău – Capitala Tineretului din România. Evenimentul, care a fost prezentat de Teodora Balaș și Adrian Jicu, a debutat cu o proiecție care a cuprins imagini de la activitățile derulate de-a lungul anului în care Bacăul a fost capitala tinerilor. Imaginile au fost intercalate cu cifre impresionante care au informat publicul că în acest an au fost peste 100 de evenimente, peste 1000 de activități la care au participat aproximativ 2.500 de voluntari în peste 34.000 de ore de voluntariat, iar numărul beneficiarilor a fost de 250.000. Gala a continuat cu medalierea tuturor voluntarilor care au pus umărul în acest proiect și premierea celor care au susținut din diferite poziții această cauză a tinerilor. Ca orice gală, evenimentul s-a bucurat de un recital susținut de Ada Milea împreună cu Bobo Burlăcianu și Alex Neagu.
„Pentru noi a fost un an foarte lung și foarte fructuos. Un an cu 40 de parteneriate și cu implicare foarte mare în comunitate, un lucru care într-adevăr s-a simțit. Sunt foarte mulți cei care nu înțeleg exact cu ce ne ocupăm și care cred că noi trăim într-o altă lume. Acești oameni ar trebui să știe că tinerii din Bacău au reprezentat o voce și au pus orașul pe harta României pentru tot ceea ce înseamnă domeniul tineret, educație și pentru multe alte lucruri. Tinerii din Bacău reprezintă viitorul României”, a spus în cadrul Galei, Gabriel Carnariu, președintele Federației Tinerilor din Bacău.
Concert pentru tinerii băcăuani
Seara de sâmbătă s-a încheiat „caliente”, cu un concert exploziv asigurat în centrul orașului de Argatu’ & Moș Martin și trupa Subcarpați. Alegerea s-a dovedit una perfectă, pe gustul celor peste 1.000 de tineri care au cântat refrenele împreună cu idolii lor de pe scenă.
Copacul #BCTR
Seria activităților a continuat duminică, 29 aprilie, puțin după orele prânzului, când boardul Federației Tinerilor din Bacău, însoțiți de câțiva voluntari și împreună cu primarul Cosmin Necula, au plantat un stejar în Parcul Cancicov. Copacul #BCTR „simbolizează comunitatea de tineri din Bacău care ușor-ușor crește, se dezvoltă și se va înălța către noi aspirații”, așa cum scrie pe pancarta arborelui proaspăt plantat.
Premergător acestei activități, tinerii însoțiți de primarul Cosmin Necula au vizitat o porțiune de teren din zona serelor unde se dorește ca în viitor să se construiască Centrul de Tineret din Bacău. De altfel, edilul a fost prezent la toate activitățile organizate de Federația Tinerilor din Bacău în acest weekend.
Luni predăm ștafeta…
Predarea mandatului de Capitală a Tineretului din România va avea loc luni la prânz în Piața Tricolorului. Începând cu data de 2 mai, următoarea „capitală” va fi orașul Baia Mare. Trebuie menționat că Bacăul a fost primul oraș care a obținut acest titlu în urma unui concurs de proiecte și al doilea oraș din țară care a deținut acest titlu, după Timișoara, numită Capitală a Tineretului. Toate aceste activități au fost reunite sub genericul Restart #BCTR, pentru că așa cum susțin tinerii din Bacău, acest sfârșit de proiect este de fapt un nou început.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.