Respect, măcar puțin respect

E normal ca, în vremuri de criză, să apară tot soiul de bazaconii, care, în ochii noștri (mi-aș dori să fie cât mai mulți), să pară simple petarde, fumigene, menite să distragă atenția de la altceva, mult mai important. Prin urmare, nu știu cât de real a fost scandalul iscat de unguri, care o țin pe-a lor cu autonomia, o utopie din punctul meu de vedere, o idee de la care ar fi mai înțelept să-și ia gândul. Nu vreau să scurm în istorie, e de datoria altora să-i facă pe unguri să înțeleagă absurditatea lucrurilor, în anul de grație 2020. M-aștept ca și subiectul Valea Uzului să explodeze, tot așa, în pragul alegerilor, din asta câștigând tot cei care au nevoie de imagine.

Cert este că lumea a pus botul la subiectul autonomiei și, pentru un timp, aproape nimeni nu s-a mai gândit la coronavirus, la lipsurile din sistemul de sănătate, la statistici, adeseori neadevărate, și câte și mai câte. Ceea ce nu e rău, într-o anumită privință, mai ales că, în mod cert, suntem sătui, cu toții, de povestea asta. Însă, nu aș minimaliza nicicum ideea existenței unui microorganism atât de perfid, măcar din respect pentru cei care nu i-au supraviețuit, dar și pentru cadrele medicale – medici, asistente, infirmiere, etc – care se luptă, ore întregi, să salveze un suflet care se zbate să mai rămână un an, un timp, un anotimp, în lumea asta meschină.

Nu știu câți dintre noi ar accepta să stea 6 ore încorsetați în echipamente de protecție (cu masca pe figură, în combinezoane, cu mănuși pe care le schimbă de zeci de ori într-un singur schimb, și cu acei ochelari pe care ți-i dorești cumva în alte ocazii, nu în preajma unui nefericit care nici măcar n-a bănuit că s-ar putea să nu mai apuce să vadă răsăritul de soare, anul ăsta. Cam asta aș cere de la semeni, respect și prețuire. Virusul ăsta nu-și bate „capul” cu autonomia ungurilor, și nici cu interesul electoral al politicienilor. El caută doar gazdă, pe care, dacă suntem înțelepți, i-o putem refuza. Definitiv.