18 noiembrie 2024

Respect

Un om poate suporta multe in viata. Evident, doza difera, de la caz la caz. Insa, când vine vorba de copil, de durerile lui, atunci lucrurile se schimba. Mult. Mai cu seama, daca odorul este al tau. E trauma peste care nu esti sigur ca vei trece mai departe fara sa fii marcat. Uneori, pe viata. Din pacate. Macar, din aceasta perspectiva cred ca ar trebui sa ne indreptam mai mult atentia spre cei care au grija de copii, in general, de cei bolnaviori, in particular.

Cu atât mai mult, daca vorbim despre micutii carora medicii nu le-au oferit o perspectiva prea larga in privinta sansei supravietuirii. Stiu, sunt multe organizatii care fac lucruri frumoase pentru oameni, in general. Si asta, in conditiile in care Statului aproape ca nu-i pasa de oile lui (cu exceptia perioadei preelectorale, când oamenii lui vin si pozeaza in milosii neamului) – motivul principal pentru care nu mai am nici cel mai mic respect fata de el, de reprezentantii lui.



Exista chiar un patetic personaj local pe care, de doua decenii, l-am tot vazut pe la sindrofiile cu staif sau fara, nu lipsea nici de la cea mai neinsemnata taiere de panglica, fiind in stare sa apara la orice scurtare de mot, buric sau alt eveniment monden local. Sunt, insa, si asociatii (mult prea putine, fata de multitudinea nevoilor societatii românesti) care nu s-au dat deoparte nicicând de la a-l ajuta pe omul pierdut in boala. Si mai sunt si vreo câtiva afaceristi locali (numarati pe degetele de la o singura mâna) care raspund fara sa se bâlbâie la rugamintile voluntarilor, contribuind financiar cu generozitate la initiativele acestora.

RESPECT. Cu majuscule. Macar atât le datoram. Din pacate, ramâne restul multimii, grosul, majoritatea, care continua sa ignore, sa priveasca mereu chiorâs la rugamintile oamenilor de bine (notiune care, din pacate, s-a demonetizat in ultimii ani, „gratie” vorbitorilor limbii de lemn care au preluat suflul „aglomeratiei” din decembrie ’89). In schimb, toti acesti ignoranti se arata mereu extrem de compasivi fata de câinii vagabonzi, de cersetorii „artisti” care strecoara la vedere un „ciot” bine improvizat intr-un crac de pantalon etc.


Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014