23 decembrie 2024

Republica Desăvârșită a Văzului, Auzului și Șoptitului (Proiectul Marelui Frate Mioritic)

Cine crede că proiectul legilor (in)securității naționale a fost conceput la beție se înșală, credeți-mă. Nici vorbă de patimă alcoolică obligată la trudă! Pur și simplu asta e starea normală a zămislitorilor acestor inepții. În sfârșit, pastișându-i pe celebrii ursari dărmăneșteni și comăneșteni, putem spune că, după o răbdătoare perioadă de gestație (33 de ani), a făcut Ursoaica (Securitatea) pui. La puii oficiali mă gândesc, pentru că puișorii din flori și-au făcut treaba mereu. Vom deveni, constituțional, Republica Desăvârșită a Văzului, Auzului și Șoptitului.
Surpriza nu e chiar cât casa, dacă știm că 73% dintre membrii cabinetului Ciucă au stagii de securitate precizate cu mândrie în CV și dacă ne amintim că acum un an deputații au votat ca SRI să instrumenteze acte de urmărire penală. Bașca faptul că, potrivit unui recent sondaj, România are cel mai mare scor în rândul statelor membre UE din Europa Centrală în ceea ce privește deschiderea față de un lider autoritar; 60%.
George Orwell va ajunge, în curând, grație viitoarelor legi ale (in)securității noastre, un vizionar mărunt. Individul orwellian, cel numărat, fișat, racordat kafkian la rețelele de supraveghere ale Poliției Gândirii va deveni un biet copil de mingi al ostracizaților. ,,Fratele cel Mare este cu ochii pe tine”, avertismentul din orwellianul ,,O mie nouă sute optzeci și patru”, va dobândi ,,virtuți” suplimentare, întrucât fiecare dintre noi va fi obligat să fie slujbașul Marelui Frate Mioritic. ,,Undeva […], un elicopter coboară printre acoperișuri, stă câte o clipă suspendat, ca o albăstrea, apoi se ridică din nou, zburând în ceruri”, ca patrulă a ,,poliției care-și bagă nasul prin casele oamenilor” – cunoscuta imagine-coșmar din roman –, va deveni, și ea, ofilită rău, căci se intenționează ca Poliția Mioritică a Gândirii să aibă sediul în fiecare dintre noi. Insul orwellian ajunsese la convingerea că ,,dacă voiai să păstrezi un secret, trebuia să-l ascunzi și de tine însuți”. Acum, la noi, această tentativă de ascundere va fi considerată o infracțiune mai mare decât lovitura de stat. Șoptitorilor orwellieni li se spunea: ,,Veți lupta în umbră, întotdeauna veți fi în umbră”. Șoptitorului cotrocenist-victorian-sereist îi va fi redată ,,demnitatea” turnătorului la vedere.
Sub egida Președinției, Parlamentului și Guvernului, în parteneriat strategic și cu SRI, vor fi organizate concursuri naționale precum: ,,Șoptitorul patriot”, ,,Privitorul vigilent”, ,,Ascultătorul ubicuu” etc. Anual, vor fi evidențiați câștigătorii pe scară de bloc și cartiere, sătucuri și metropole, iar în Marea Aulă a Văzului, Auzului și Șoptitului vor fi acordate, prin decret prezidențial, cele mai înalte distincții de stat. ,,Orice sunet pe care-l scoate îi este ascultat și orice mișcare este observată” (Orwell) este exigența care va fi completată cu precizări privind pedepsele aplicate celor care nu au acuități grozave în arta privit-auzit-șoptitului. Academii speciale vor gestiona perfecționarea acestei arte. Titlurile de doctor obținute în privit-auzit-șoptit-turnat vor fi cele mai înalte onoruri științifice naționale.
Unii, confirmând, profeția tristă a ,,Marelui Inchizitor” dostoievskian –,,Ai uitat, se vede, că omul preferă liniştea sau chiar moartea libertăţii de a alege între bine şi rău! Fiindcă nu există ceva mai ademenitor pentru el decât libertatea conştiinţei, dar în acelaşi timp nu există ceva mai cumplit!” – vor fi fanii noilor legi ale (in)securității. Alții, precum lupul de mare al conștiinței tulburi, Petrov, vor deplânge chipul noilor legi, dar nu din cauza duhorilor acestora, pe care vor continua să le admire, ci întrucât turnătoria mizerabilă, devenind obligatorie, nu va mai fi plătită. Ceilalți, despre care cred că vor fi majoritatea covârșitoare, înțelegând că libertatea de conștiință este partea divină din ei, vor da cu tifla Marelui și Ticălosului Frate Mioritic.

 





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img