O delegație a Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR), din care a făcut parte și băcăuanul Corneliu Pricope – prim-vicepreședinte, a fost primită de președinta Senatului României, Anca Dragu. Delegația, din care au mai făcut parte Laura Ciuhu – prim-vicepreședinte și Teodor Buzatu – vicepreședinte UNPR-Oltenia, a fost condusă de președintele Ioan Lucian.
Pe agenda de discuții s-au aflat propuneri pentru întâlniri periodice de consultare între Comisia Economică, Industrie și Servicii, Comisia de Afaceri Europene, Comisia de Agricultură și Industrie Alimentară, Comisia Muncă, Familie, Dezvoltare rurală și Protecție socială, Comisia Buget, Finanțe, Activități Bancare și Piața de capital și reprezentanții UNPR, dar și ai celorlalte confederații patronale naționale.
„Este nevoie de o nouă abordare a modului în care mediul de afaceri, prin reprezentanții săi, interacționează cu Senatul României prin comisiile sale, astfel încât legislația română, inițiativele legislației care influențează mediul de afaceri să fie dezbătute și corectate. Parlamentul, prin Senat și Camera Deputaților, trebuie să aibă ușile deschise pentru reprezentanții mediului de afaceri, în dorința sinceră și constructivă de a contribui la realizarea unui climat prietenos pentru antreprenorii noștri” – a subliniat Ioan Lucian în dialogul cu președinta Senatului.
Laura Ciuhu a dezvoltat subiectul susținerii companiilor românești dornice de a investi și exporta în străinătate, precum și modul total defectuos în care funcționează Consiliul de Export. Iar Teodor Buzatu a trecut în revistă câteva legi privind domeniul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, Legea privind autorizarea construcțiilor, Legea privind amenajarea teritorială și Legea privind locuințele.
Anca Dragu a dat asigurări că după 8 februarie, când se va cunoaște bugetul pe anul în curs, va mijlocii întâlnirile dintre comisiile Senatului și reprezentanții UNPR și ale celorlalte confederații patronale din România.
„Mediul de afaceri dorește să beneficieze de o legislație stabilă și predictibilă, calibrată pe situația economică reală din toate sectoarele, dar și pe o disponibilitate a legiuitorului, a ministerelor de resort, de a arăta prin legi, hotărâri de guvern, programe de finanțare și dezvoltare susținerea reală a economiei românești, astfel încât rezultatele activității economice să mărească PIB pe locuitor, să redreseze balanța comercială și să se înregistreze creșterea profitului companiilor.”
Corneliu Pricope, prim-vicepreședinte al UNPR
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.