S-a sărbătorit, acum câteva zile, Ziua Deținuțilot Politici Anticomuniști. Este paradoxal cum o țară care, în ultima suta de ani, a fost sub patru dictaturi se face că uită de primele trei și își amintește doar de ultima.
Firește, e important să comemorăm victimele regimului comunist, cu condiția să fi fost într-adevăr victime, și nu cetățeni pedepsiți pentru crime sau abuzuri săvârșite în timp ce dețineau Puterea. Nu trebuie, însă, să uităm de alte forme de represiune și dictatură care au existat în trecutul nostru. Înainte de 23 august 1944, România a fost, pe rând, sub dictatura regală, legionară și antonesciană, iar autorițătile acestor regimuri au arestat și condamnat mii de persoane cu simpatii de stânga, de extremă stânga sau simpli cetățeni care se împotriveau abuzurilor. Și aceste persoane au fost victime ale represiunii politice. Este important să recunoaștem și să comemorăm aceste victime, la fel ca și pe cele ale regimului comunist, pentru a înțelege mai bine istoria noastră și pentru a evita să repetăm greșelile din trecut.
Dar si înainte de dictatura instaurata de Carol al II-lea au existat abuzuri: Grivița, 1933; Lupeni 1929; București, 1918, ca să amintim doar câteva ocazii în care autoritățile „democratice” au ucis muncitorii greviști. Un militant socialist băcăuan, doctorul Herman Aroneanu, a fost ucis în bătaie în beciul Poliției în 1920.
Este cu adevărat fascinant faptul că mulți oameni consideră că victimele unei represiunii sunt mai importante decât victimele altora. Într-un mod ironic, unii oameni consideră că victimele comuniștilor merită mai multă compasiune și respect decât cele ale altor regimuri. Dar cu ce sunt mai prejos comuniștii și socialiștii care au fost uciși în temnițele monarhiei interbelice decât legionarii care au murit în temnițele comuniste postbelice?
Ironia este și mai amară: victimele represiunii comuniste au fost condamnate pe baza Codului Penal din 1938, introdus în plină dictatură regală a lui Carol al II-lea. Înainte de război și în timpul acestuia, paragraful referitor la crima de complot contra ordinii de stat a fost aplicat în principal politicienilor și activiștilor de stânga. După război, a fost aplicat de comuniști activiștilor de dreapta. Astfel, ironia face ca victimele represiunii comuniste să fi fost condamnate pe baza unei legi introduse pentru a suprima activismul de stânga.
Să nu uităm că în ambele situații au căzut victimă represiunii și cetățeni inocenți, care nu erau vinovați decât de faptul că unii sau alții au vrut să-i considere vinovați.
Indiferent de ideologia politică sau de regimul politic din care provine, violența și represiunea trebuie condamnate și combătute în toate formele lor.
Să ne amintim că, formal, am condamnat Comunismul, dar nu am condamnat celelalte regimuri care au folosit teroarea pentru a-și impune ideologia.
Suntem pregătiți pentru a accepta ideea că nu ar trebui să existe o ierarhie a victimelor?
