Reportaj din alta lume / Mos Craciun s-a ratacit prin padurea Blagestiului

an prima zi de Craciun, la bariera de cale ferata Buhusi – Blagesti era, la ora pranzului, animatie mare. Zeci de femei si copii, se miscau, ca-ntr-un tablou ticnit schitat de Brueghel cel Batran, cu saci an spinare, catre un fel de taxi-hipo. Cerere mare, oferta single. &#8222Taximetristul&#8221 face cu greu fata concurentei celor care-l asalteaza. Nu le poate lua toate bagajele. Unii vor trebui sa astepte cursa a doua sau sa spere ca va veni, mai curand, un alt taxi cu tractiune nechezatoare. Insolitii care formuleaza cererea de transport sunt locuitori ai satului Poiana Negustorului care se retrag, dupa ce-au cersit, anca din zori, prin Buhusi. Pomana din saci e diversa rau de tot, dar nu conteaza. Claie peste gramada, bucatele de tot felul vor fi sortate la popasul din Tardeni, unde vor fi vandute crescatorilor de porci din acest sat. Ca sa fim drepti, delicatesele vor fi pastrate pentru a fi urcate, an tagarta, la deal, an inima codrilor, an Poiana Negustorului. Pana atunci ansa, an vreme ce bidivii dau semne de stres, &#8222taximetristul&#8221 stabileste tariful: nu stiu cati roni sau cel putin zece la suta din pomana din saci, &#8222dar nu prostii de care vreti voi, caci sunt vreo zece kilometri de batut&#8221&#8230

Am ajuns si noi, la Poiana Negustorului, a treia zi de Craciun, cu speranta ca vom vedea – an acest sat uitat de Dumnezeu, despre care Gheorghe Baltatescu zice ca mai jos pe o scala a infernului n-ai sa gasesti o alta asezare cu pretentii umane – macar antr-o singura casa an care sa fie ampodobit un brad de Craciun. Satul se strange an jurul nostru ca un arici care spera ca prezenta primarului si a consilierului judetean Dogaru este un prilej bun pentru a reaminti ca pe-aici infraumanul a zarghit rau de tot. Se apara ansa cu demnitate, o dau cotita, spun ca n-au ampodobit anca pomul de Craciun pentru ca sunt pe&#8230 vechi. Acum vreo doi ani, n-aveau pom ampodobit la Craciunul pe vechi, fiindca erau de stil nou… an fapt, credem ca nu au anca nici cultura si civilizatia unui anumit stil ortodox, vechi sau nou. Singura prezenta a spiritului crestin an antreaga asezare este o troita amenajata la mijloc de sat. Cea mai apropiata biserica se afla la vreo trei kilometri. Preotul ajunge aici mai ales cand vreun &#8222negustor&#8221 asi da obstescul sfarsit si este dus, pe un drumeag care se pravale prapastios catre Tardeni. an schimb, aici exista o cultura de tip religios inedit. Cei din Poiana Negustorului anvata, anca din prima copilarie, pe de rost, zilele an care vor fi hramurile bisericilor si manastirilor din jur. Daca ar avea printre ei o fiinta cu patima condeiului ar putea realiza un insolit calendar al praznicelor de peste an la care ei merg cu cersitul&#8230

Romii nu stiu carte, dar stiu sa ceara

Casele, evadate, parca, an mare parte, dintr-un fel de suprarealism schizofrenic, sunt vaduvite, de multe ori, si de ferestre. Consilierului judetean Dogaru ai vine o idee: &#8222Voi ancerca sa aduc ferestre de la Bacau, de la scolile care-si pun termopan&#8221. Primarul Laurentiu Munteanu se uita lung si zice: &#8222O fereastra de aceea este mai mare decat o casa din asta&#8230&#8221 Proiect ratat. O femeiusca plina de viata ai reaminteste primarului ca se scoala si se culca tot cu saracia nenorocita an pat, pentru ca sotul ai sta de vreo opt ani numai pe la parnaie, an vreme ce copilasii au ajuns fruntea satului la foame, ancaltari, straie si lacrimi. Primarul hotaraste iute: vei primi ajutor! Ceilalti simt an nari mirosul ademenitor de prada bugetara si dau navala cu zeci si zeci de cereri. Primarul stie sa spuna si &#8222nu&#8221, pentru ca nu toti sunt cu-n picior an prapastia disperarii, ci doar pe marginea acesteia. Vedetele satului sunt an numar de patru, parca. Doua fiinte au chiar calitatea de pensionar. Batranul Scripcaru, zis Captalan, este unul dintre pensionari. Sta de-a valma cu vreo opt fiinte antr-un fel de anjghebare careia ai spun casa, an vreme ce antr-o &#8222casuta&#8221 vecina stau porcul si calul. Care porc n-a fost sacrificat de Craciun, caci zice Captalan – jr: &#8222Nu-l vezi pe batran ca abia se tine de viata? al tai cand o muri&#8230&#8221. Seniorul Capltalan se bucura ca va avea anmormantare cu praznic, lucru rar pe-aici. Normal sa aiba omul praznic, pentru ca la viata sa &#8222a fost cel mai mare jalbar, nici unul cu trei facultati nu facea o raclamatie ca el&#8221.. Petrica Pruteanu, &#8222cel cu doua case-n ograda, dar cu gardul mai scump decat casele&#8221 este, si el, vedeta: sef de echipa la fermele din sud, unde sta cateva luni pe an si aduce acasa o bruma de recolta si parale. Dar vedeta vedetelor pare a fi Flocatu, Mihai Vranceanu. &#8222al dau, sa n-am parte, miliardele afara din casa, nu te uita ca chica sandramaua pe el&#8221&#8230 Flocatu nici nu-si prea arata fata. an rest, saracia urla prin sat ca un caine turbat haituit de pustietatile locului.

Padurea tine toata suflarea satului

Mos Craciun nu a nimerit niciodata satul Poiana Negustorului, din comuna Blagesti. Putini, foarte putini din cei peste 800 de locuitori isi permit sa taie un porc de sarbatori. Copii sau varstnici se bucura de bucuriile altora. La fiecare sfant, hram sau alta sarbatoare, ei invadeaza orasele si satele. Am revenit la Poiana Negustorului dupa doua luni. Nu s-a schimbat nimic. A mai murit doar cate unul pe ici pe colo. Atunci era inceput de toamna. A treia zi de Craciun se instalase iarna. Drumul de acces devenise mai bland. Copiii erau in vacanta si umpleau ulita cu sanii si strigate. Aveai impresia ca te gasesti in cel mai bogat sat din Romania. La o populatie de 800 de locuitori, 70 sunt intre 0 si 4 ani, 126 la gradinita si in clasele I-IV, iar alti 70 fac naveta pentru a urma clasele V-VIII, la Valea lui Ion. Caravana DESTEPTAREA a fost aproape completa. Doi reporteri, un fotoreporter, iar ca invitati primarul comunei Blagesti si, intamplator, un consilier judetean. Cand i-am intrebat de bradul de Craciun sau de cadouri, toti, dar absolut toti si-au indreptat privirea spre padure. Un brad nu ar incapea in casele lor. 80 la suta dintre locuinte au doar o camera, unde stau 10-14-16 persoane. In multe ploua prin acoperis, altele nu au geamuri si nici usi. Nu stiu cum supravietuiesc. Primarul Laurentiu Munteanu ne spunea sa nu ne facem probleme: se descurca fiecare cum poate. Au alte standarde de viata. Colegul meu Ion Fercu, fost invatator la Poiana, de loc din Valea lui Ion, cunoscator al locurilor, obiceiurilor si nivelului de viata al romilor de aici este de parere ca la un sondaj 80 la suta dintre „negustorii&#8221 din Poiana Negustorului ar raspunde la o eventuala intrebare ca sunt fericiti. Eu sunt sceptic.

Infernul s-a mutat pe pamant

Vasilica Vranceanu este singura, barbatul a primit opt ani, si locuieste cu patru copii intr-un bordei, fara lumina, cu doar un pat si o soba. Nici lampa nu are. O situatie inedita am intalnit-o la Ovidiu Scripcaru. El si-a inceput o casa peste o alta darapanatura. Casa peste casa. Stau sapte suflete aici. Un cal ii tine in viata. Pe drum vin carute trase de un cal sau doi. Sunt pline cu saci. Au fost la cersit prin oras sau prin satele invecinate. Bordeiul lui Dumitru Scripcaru este ultimul de pe ulita principala. Are cinci copii, si el zice ca-s prea multi, dar daca Dumnezeu i-a dat, trebuie crescuti. Are si el un cal, o caruta. Niciodata nu a impodobit un pom. Cu ce, zice. Bradul este bun in soba. Din vara s-a bagat lumina electrica in sat, insa doar 16 case au un bec si o priza pe un perete. A fost, spun satenii si iluminat public, dar fostul primar Bagu a luat lampile si le-a dus numai el stie unde. Ion Fercu face o interventie la Electrica din Buhusi, dupa ce se pune de acord cu primarul, pentru a se instala macar din trei in trei stalpi becuri. Sa faca si tiganii Revelionul in ulita. Seful de la societatea de profil promite. Noi suntem cu ochii pe el. Copiii merg rar la scoala, doar sa-si ia alocatia. Analfabeti cu opt clase. Prin sat doar puradei, majorii erau plecati cu debla. Nu stiti ce inseamna! Cu cersitul. Pe plita unei femei, intr-un ceaun, erau mai multe bucati de carne. O femeie din Buhusi si-a facut mila de ea. Nimeni nu si-a permis sa cumpere o jucarie la copii. Sunt zece. Sunt 12 intr-o casa. Singura distractie este sania si negocierea cu bani de hartie. O fetita imi arata 10.000 de lei si imi face semn sa nu spun la nimeni ca-i are. Nu stiu ce va face cu ei. Nici ea. Dar e fericita. O oaza de liniste si bucurie o gasim la casa Ioanei si Aristitei Dinu. Varuita cu albastru, cele doua batrane traiesc din ajutorul social si din dragostea pentru frumos. Nu costa mult. Cu doar 200.000 de lei si-au cumparat var si vopsea. Este, cum glumeau insotitorii mei, Casa Miss Poiana Negustorului. Intrebarea a venit imediat. De ce nu pot toti?

Un consilier cazut din Paradis

Silvestru Dogaru, consilier judetean: „E grav. Nu mi-am inchpuit ca oamenii pot trai si in acest fel. Sunt naucit, nu am vazut niciodata asa ceva. Ceva trebuie facut, insa nu stiu ce&#8221. I-am spus, atunci cand a zis ca le va aduce ajutoare, ca mai nimerita ar fi o undita, nu pestele. Si la prima noastra vizita la Poiana Negustorului am facut un apel la solutii. Normal ca este peste puterea primarului sau a notarului. I-am sugerat domnului consilier judetean Dogaru sa propuna o sedinta a Consiliului Judetean la Poiana Negustorului. Cladirea scolii este incapatoare, are lumina electrica si apa curenta. De fapt drumul din Blagesti pana la Poiana este trecut in scripte ca drum judetean. Primarul zice ca a prins in bugetul pe anul viitor un drum direct, de numai 2,5 km. Investitia ar costa vreo 10 miliarde de lei, daca punem in pagina si un pod. Stam prea mult in birouri, la asfalt si nu stim cum traiesc si alti cetateni. Unii chiar mai si voteaza. Reportajul nostru nu mai are nota dramatica de la prima editie, insa situatia este extrem de grava. Ceva ar trebui facut. Astazi, maine sau poimaine. Scris de Ion FERCU / Gheorghe BALTATESCU