Consilierii județeni, convocați marți, 21 septembrie, în ședință extraordinară au avut la mapă 10 proiecte importante pentru întrega comunitate a județului. Cele mai multe au vizat alocarea de sume pentru finalizarea unor lucrări la anumite drumuri județene. În plus, aleșii județeni, au votat și noua organigramă după care va funcționa CJ, măsură care, printre altele, va duce la atragerea de sume cât mai mari de la UE pentru dezvoltarea județului.
De departe, cel mai important proiect s-a referit la aprobarea organigramei și a statului de funcții pentru aparatul de specialitate al Consiliului Județean Bacău. „În urmă cu ceva timp, am declanșat un audit la nivelul tuturor structurilor din subordinea CJ, inclusiv la aparatul de specialitate. Am propus modificarea anumitor structuri. Am încercat evitarea unor paralelisme între structuri care să îndeplinească aceleași atribuțiuni, să nu avem dublări de atribuțiuni. De exemplu, am înființat o structură nouă privind digitalizarea și tranziția verde, care îmi doresc să aibă rezultate cât mai rapide, în pas cu noile cerințe”, a arătat Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău.
Cert este că în urma reorganizării aparatului de specialitate al Consiliului Județean Bacău, unele direcții vor fi restructurate în servicii, focalizate pe tendințele actuale, și nu doar în digitalizare și tranziție verde, ci și în implementarea de proiecte pe baza Strategiei de dezvoltare a județului. În acest sens, se va înființa o structură care să aibă relația directă cu Bruxelles, ajutând, astfel, la dezvoltarea antreprenorilor din județ. În cadrul acestei structuri, vor lucra specialiști cu experiență, proveniți de la Direcția de Dezvoltare Durabilă din cadrul CJ, cu atribuții principale atragerea de fonduri europene, pe baxa strategiei de dezvoltare a județului. Acest lucru va presupune desființarea unor direcții din CJ, implicit a posturilor de conducere, din cei 9 directori urmând să rămână doar 6, restul ocupând șefi de servicii, direct subordonați președintelui CJ.
„Am creat și o structură de control, care să fie la nivel preventiv, de îndrumare metodologică pentru aparatul de specialitate din cadrul CJ și din unitățile din subordine. Dorim să putem da un răspuns clar, obiectiv și la timp petițiilor care ne sunt adresate de către locuitorii din tot județul. Să fim cât mai aproape de cetățean, fie prin 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public, fie Ordonanța 27/2002, privind soluționarea petițiilor, sau «transparența decizională». Vrem ca, atunci când avem o sesizare, să putem trimite imediat pe cineva care să verifice ce se întâmplă într-o structură subordonată”, a puncat președintele CJ Bacău. Nu în ultimul rând, în cadrul Direcției de Investiții, va fi creat un serviciu de transport, date fiind problemele înregistrate în această zonă, a transportului județean, „în contextul unei legislații complexe și lacunare”. „Am urmărit ca toate aceste structuri să fie suple, să respecte legislația în vigoare, astfel încât să nu fie nici prea mari, dar nici insuficiente. Evident, cu desființarea unor posturi de director, astfel încât să ne permită înființarea unor structuri mai mici și mai aplicate pe tribuțiile CJ, în conformitate cu Codul Administrativ. Se va reduce schema de personal, tocmai prin reorganizarea structurilor de la nivelul CJ, așa cum am promis în urmă cu 10 luni. Îmi doresc o structură suplă, eficientă și economică”, a completat peședintele CJ Bacău.
Bani pentru terminarea drumurilor județene
Cele mai multe dintre propunerile aflate la mapele consilierilor județeni au vizat alocarea de fonduri pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare la unele drumuri din județ. Este vorba despre DJ 119 din zona localității Ciucani, comuna Răcăciuni, DJ 117, din dreptul comunei Poduri și DJ 123, limită a județului Harghita – Valea Uzului – Dărmănești. „Practic, se actualizează indicatorii tehnico-economici ca urmare a creșterii prețurilor, dar și a unei solicitări venite din partea Ministerului Dezvoltării, pe care trebuie să o transmitem până pe 27 septembrie. De aici și caracterul urgent al acestei actualizări”, a precizat președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea. Subiectul drumurilor a stârnit discuții între liberali și social democrați, după ce consilierul PNL Cezar Olteanu a intervenit pentru a solicita Serviciului Public Judeţean de Drumuri alocarea de fonduri pentru DJ 115 din zona comunei Mănăstirea Cașin, în vederea decolmatării căii de acces, inclusiv în zona podului din punctul Prisaca. „Lucrările la cei 2 kilometri de șanțuri care se vor desfășura acolo sunt finanțate de la Fondul de Intervenție la dispoziția Guvernului. Bani am primit foarte puțini față de cât am solicitat, în jur de 20%. Așteptăm să vedem ce se va mai face la o rectificare bugetară”, a răspuns Lenuța Ardelenau, directorul Serviciului Public Judeţean de Drumuri. Punct de vedere susținut și e președintele CJ care a arătat că, pentru calamități, au fost repartizați 30 la sută din totalul solicitat, cei mai mulți bani pentru localități conduse de primari liberali. „Sunt diferențe extraordinare, dacă tot vorbim de echilibru. La comuna Livezi s-au alocat 175.000 de lei, iar la Pâjol, 1.073.000 de lei. Avem o situație la Măgura unde, pentru reparația unui pod, ni s-au alocat 30% din valoare. Cum să intru acolo? Ori îl fac, ori nu-l fac. Noi am rămas extrem de descoperiți pe segmentul ăsta. Noi încercăm să facem, dar în limita fondurilor alocate și pentru urgențe”, a subliniat Valentin Ivancea.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.