Cei mai valoroși boxeri ai SCM Bacău, pregătiți de antrenorul Relu Auraș, sunt pe ultima linie dreaptă a pregătirilor, în vederea campionatelor continentale. FR Box și-a pus mari speranțe în Daniel Hermeziu și Renato Nica, asigurându-le toate condițiile în cadrul loturilor de Seniori și, respectiv, Juniori. Dacă tot vorbim de condițiile oferite de Federație, să evidențiem și sprijinul acordat de SCM Bacău (director – Ion Șarban) prin acordarea la timp a drepturilor financiare, sportivii având nevoie de bani, în Franța și, respectiv, Ungaria.
Hermeziu, în luptă pentru medalie și calificarea la JO
Daniel Hermeziu, la Seniori, se află la pregătiri în Franța, unde a disputat deja două meciuri amicale grele, ambele câștigate. Hermeziu, în vârstă de doar 20 de ani, este unul dintre cei doar trei români care vor participa la Jocurile Olimpice Europene din Polonia. Acest lucru atestă valoarea pe care o are pe plan intern, dar, mai ales, speranțele pe care FR Box și le-a pus în elevul lui Relu Auraș, cel care a dominat întreceriile categoriilor 75 și 71 kg în ultimii doi ani. La Cracovia-Malopolska, Hermeziu va concura la cat. 71 kg. Concurența va fi acerbă, deoarece o medalie câștigată la această competiție aduce, automat, calificarea la Jocrile Olimpice.
Pe 11 iunie, lotul de Seniori se va întoarce la București, unde vor avea lor ultimele „finisări” din punct de vedere tehnico-tactic. De asemenea, sportivii vor primi din partea COSR echipamentul de prezentare. Plecarea spre Polonia va avea loc pe 17 iunie.
Renato Nica, în finală turneului internațional din Ungaria
Devenit titular de bază în lotul de Juniori, Renato Nica (SCM Bacău, antrenor – Relu Auraș) a trecut de trei tururi în cadrul categoriei 54 kg a puternicului turneu internațional al Ungariei. Practic, pentru multe țări a fost repetiția finală înainte de Campionatele Europene de la Ploiești, de peste trei săptămâni. Ultimele victime ale lui Nica au fost campionii Italiei și Ungariei, urmând să boxeze pentru aur cu campionul Scoției, un sportiv medaliat la ediția trecută a CE și care a terminat meciurile înainte de limită, pe partea sa de tablou.
Joi, 8 iunie, a fost ziua de naștere a lui Renato (a împlinit 15 ani – mulți înainte!), iar victoria cu italianul a dedicat-o iubitorilor boxului băcăuan. Seara a fost sărbătorit de toți colegii – tatăl său venind cu un tort în cantonament, făcându-i o surpriză mare – și a răspuns telefoanelor de felicitare primite – inclusiv din partea antrenorului Relu Auraș, a directorului SCM Bacău Ion Șarban și a colegilor săi din Bacău. Urarea cea mai frecventă a fost să câștige medalie la Europenele de la Ploiești. „Petrecerea”, nu a durat mult, deoarece viața sportivă nu îndrăgește excesele.
De pe 15 iunie, tot lotul de juniori al României va continua pregătirile la Bacău, până la sfârșitul lunii.