Parerea mea este ca predarea religiei in scolile românesti ar fi trebuit sa fie un fel de introducere a copiilor in universul credintelor. Sa li se explice, ca la istorie, câte credinte sunt, cum au evoluat, care sunt deosebirile dintre ele si asa mai departe.
In loc de asta, insa, in scoli, de la clasa intâi si pâna la clasa a XII-a, orele de religie sunt ore de indoctrinare religioasa. Ore in care copiii sunt speriati ca, daca nu vor asculta de profesori si de preoti, daca nu se vor ruga si daca nu vor merge la biserica, ceva rau o sa li se intâmple.
Ocazional, pe ici, pe colo, preotii-profesori ii mai invata pe elevi ca Pamântul e in centrul Universului, ca Soarele se roteste in jurul Terrei si alte „adevaruri” de acest fel. Eu consider ca religia este o problema de optiune personala.
Fiecare are dreptul sa creada in ceea ce doreste, dar exercitarea credintei sale nu trebuie sa afecteze viata celor care au o alta religie sau care nu au vreuna. O fi având America multe „bube”, dar in privinta religiei, a gasit o solutie foarte buna: nici un cult nu este finantat de stat, iar o decizie a Curtii Supreme din 1963 stabileste ca, in scolile publice, nu se vor spune rugaciuni.
Este vorba de decizia in cazul „District of Abington Township vs. Schempp”, decizie care a interzis exercitarea obiceiurilor religioase in scolile de stat, insa a permis „studierea comparativa a religiei sau istoriei religiilor si a relatiei acesteia cu dezvoltarea civilizatiei”.
Poate e mai greu de observat, insa, daca sunteti atenti, veti vedea ca predarea intensiva a religiei in scoli a avut rezultate incredibile, in ultimii 10-15 ani: a crescut intoleranta fata de alte religii, minoritati sexuale, fata de orice altceva ce se manifesta diferit fata de viziunea despre lume inoculata de Biserica.
Pe fondul cresterii analfabetismului, a abandonului scolar, a scaderii capacitatii de analiza a populatiei, indoctrinarea religioasa poate deveni o frâna puternica in calea dezvoltarii unei natiuni.
