În contextul actual, prin criza de sănătate creată de noul coronavirus, nevoia de mișcare și de relaxare este mai acută ca oricând. Stopate la începutul pandemiei, în urmă cu aproape patru luni, activitățile sportive încercă să-și revină la normal, aducând echilibrul în viața oamenilor. Între cele mai importante discipline și care necesită foarte puțin efort în obținerea relaxării, sănătății și a echilibrului psihic este Tai Chi Chuan, practică internă chinezească declarată de către mari specialiști drept „cel mai bun exercițiu terapeutic cunoscut”.
În Bacău, această artă marțială este implementată de ani buni de sensei Doru Botez de la clubul Seishin, care astăzi ne împărtășește câte ceva despre această disciplină.
-Ce este Tai-Chi-ul și cine îl poate practica?
-Practică internă chinezească, Tai Chi Chuan poate fi abordat ca artă marțială internă, practică spirituală, exercițiu terapeutic (dans de viață lungă) sau disciplină sportivă. Noi îl lucrăm ca exercițiu terapeutic, fiind indicat îndeosebi persoanelor de vârsta a doua și a treia.
-La ce ajută practicarea Tai-Chi-ului?
-Mișcările din Tai-Chi sunt armonioase, continue și fluide, dau senzația unei curgeri de apă sau unui dans foarte grațios, dar emană în același timp multă putere, energie. Viteza de execuție este lentă și ritmul egal. Practicarea corectă și sistematică conduce la apriția unor efecte benefice în organism, precum energizarea mușchilor și articulațiilor, îmbunătățirea circulației sângelui, creșterea vitalității și a puterii de concentrare. Este o excelentă practică împotriva stresului, ajutând la realizarea unui mental puternic și a unui psihic echilibrat și dezvoltând capacitatea de a trăi în armonie cu tine însuți și cu cei din jurul tău.
-Unde se pot face antrenamentele de Tai Chi?
-Cei interesați pot veni miercurea și vinerea de la ora 19.30 pe terenul de sport în aer liber de la Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun” (fosta Generală nr.5) iar cursurile sunt gratuite. Alte informații puteți obține de site-ul clubului, seishinclub.ro, sau telefonic la numărul 0744.481.946.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.