Se turează din nou motoarele la maximum pentru finalizarea construcției Spitalului Municipal Bacău. Cel puțin asta a garantat primarul Cosmin Necula marți, 8 octombrie, când, la ora 10.30, chiar în interiorul acestui imobil, undeva la etajul IV, s-a semnat contractul „Servicii de proiectare, expertiză tehnică și asistență tehnică” între Primăria Municipiului Bacău și Asocierea de firme 3TI Progetti Italia – Ingegneria Integrata S.P.A. (reprezentată de ing. Giorgia Gunella) – Popaescu & CO S.R.L (reprezentată de arh. Silviu Popaescu), care are ca scop efectuarea lucrărilor rămase de executat la obiectivul de investiții „Construire Spital Municipal Bacău”.
Scurt istoric. O adevărată odisee
5 ani de pauză și 12 ani de când au început lucrările. Spitalul Municipal Bacău are o istorie zbuciumată, fiind o investiție începută în 2007, de către administrația Stavarache, dar care a fost blocată în 2014. În acel an s-au oprit efectiv lucrările efectuate până în atunci de un consorțiu de firme Intergrine-ICCO-Philips, care între timp a intrat în insolvență. În 2016, noua administrație a municipiului Bacău condusă de Cosmin Necula a demarat procedura de reziliere a acelui contract de execuțe și de preluare (juridică) a șantierului Spitalului Municipal, iar în mai 2017 s-a încheiat un parteneriat între Consiliul Local Bacău și Consiliul Județean Bacău pentru elaborarea proiectului de funcționare complementară, prin integrarea Spitalului Municipal (administrat de autoritatea locală) în Spitalul Județean de Urgență (administrat de autoritatea județeană).
Tot în 2017, în vară, s-a inițiat și o acțiune în instanță de către Primăria Bacău care cere peste 35 de milioane de lei de la asocierea de firme care a lucrat la acest obiectiv investițional, cu titlul de prejudiciu pentru neexecutarea lucrărilor conform contractului (proces câștigat în primă instanță, dar care încă se judecă, în luna noiembrie 2019 fiind un nou termen). În toamna aceluiași an, s-a recepționat și studiul privind funcționarea complementară a celor două spitale, document medical realizat de Școala Națională de Management Sanitar. A urmat apoi, în 2018, o actualizare a proiectului Spitalului Municipal, de către firma de arhitectură ce a realizat proiectul inițial, în acord cu studiul elaborat de Școala Națională de Management Sanitar, și s-au înaintat documentele pentru obținerea avizelor finale din partea instituțiilor de resort, precum și de la Ministerul Sănătății, pentru recunoașterea și aprobarea acestui nou complex spitalicesc, sub denumirea de Spitalul „Sf. Maria” Bacău.
„Din păcate, nici în momentul de față Guvernul României nu a dat niciun fel de aviz, nicio hârtie în acest sens. Încă nu știm la acest moment, nici măcar în faza de discuții, dacă vom funcționa complementar. Am fost purtați efectiv între ministere, la Ministerul Sănătății, de la ministrul Sănătății la funcționarii din ministerul acesta, apoi la Ministerul de Finanțe, de acolo la Ministerul Justiției, ulterior, înapoi la Ministerul Sănătății, dar fără niciun semnal că acest complex spitalicesc ar fi un punct de interes pentru dumnealor”, a declarat primarul Cosmin Necula.
Durata extimată: 18 luni
În aceste condiții, având avizul din partea Direcției de Sănătate Publică Bacău, care permite efectuarea de lucrări, s-a intrat în procedurile de achiziție publică pentru desemnarea firmei care să efectueze noi servicii de proiectare și asistență tehnică (circa 1,6 milioane de lei) pentru finalizarea obiectivului de investiții.
„Sperăm să putem lucra într-un ritm mai alert, sunt lucrări care se pot face indoor, inclusiv pe perioada sezonului rece. În momentul finalizării acestui obiectiv, consider că mi-am făcut datoria. Apoi mă voi prezenta în fața Guvernului României pentru a preda cheile acestui spital”, a mai adăugat edilul.
Această proiectare și asistență tehnică ce va fi asigurată conform contractului semnat acum cu asocierea firmelor 3TI Progetti Italia – Ingegneria Integrata S.P.A.- Popaescu & CO S.R.L va avea o durată de un an și jumătate (18 luni), timp în care se va lucra și efectiv pe acest șantier.
„Avem contracte asemănătoare cu încă 16 obiective spitalicești din România. Suntem aici pentru a oferi cele mai bune servicii, alături de partenerii noștri.”
ing. Giorgia Gunella, împuternicită pentru semnarea contractului din partea asocierii 3TI Progetti Italia – Ingegneria Integrata S.P.A
Bani sunt. Au fost și mai mulți!
Bani sunt: o parte alocați de la Guvern în 2013, adică 10 milioane, din care mai sunt 7,7 milioane, și încă 12 milioane de lei, prin accesarea unui credit de către Primăria Bacău, încă de pe vremea administrației Stavarache, în 2012, după cum a explicat primarul Necula. Până acum, construcția a „înghițit” 150 de milioane de lei, din care 130 de milioane de lei din bugetul local al Municipiului Bacău, conform celor precizate tot de edilul Cosmin Necula.
„Preconizăm că în total va mai fi nevoie de circa 40 de milioane de lei pentru finalizarea întregului obiectiv. Jumătate din această sumă este deja, iar în exercițiul financiar din anul viitor, în bugetul local vom prinde și restul de bani necesari”, a mai precizat primarul Cosmin Necula.
Lucrările vor fi efectuate de Societatea de Servicii Publice Municipale Bacău, care va amenaja inclusiv parcarea din fața Spitalului Municipal.
Mai e mult de lucru
Se vorbește că la acest moment lucrările ar fi executate în procent de 70%, dar după cum arată interioarele și faptul că vor fi refăcute circuitele medicale, se pare că acest procent va scădea după noua proiectare. În imobilul Spitalului Municipal sunt instalate deja aparate medicale – computer tomograf, RMN, lămpi în unele săli de operații, aparate de radiografie – iar altele sunt depozitate în cutii. Toate au costat aproximativ 55 milioane lei, fiind achiziționate în urmă cu mai mulți ani, parte dintre ele odată cu începerea lucrărilor la spital.
„Sunt foarte surprinsă că pentru acest spital municipal s-a achiziționat deja și aparatură medicală, de când a început construcția clădirii. Ceea ce nu înțeleg. A avut cineva vreun interes? E strigător la cer! Se știe că aparatele medicale se uzează moral foarte repede. Nu văd cum această aparatură mai poate fi utilizată cu succes într-un spital. Sunt unele aparate care, așa cum prevede legea, nici nu pot intra în contract cu Casa de Sănătate astfel încât spitalul să primească și bani pe acel serviciu medical, pentru că aparatele au o vechime mai mare de cinci ani”, declara ministrul Sănătății Sorina Pintea, în luna mai 2018, când a efectuat o vizită în Bacău și chiar pe șantierul Spitalului Municipal.
Tot în proiectul inițial al construirii Spitalului Municipal s-a ridicat pe strada Făgăraș 25 și așa-numitul Bloc al medicilor, aflat în patrimoniul Primăriei Bacău, care a costat 12,2 milioane de lei. Între timp, acesta a fost transferat către Spitalul Județean de Urgență Bacău, cu caracter temporar, astfel încât să folosească medicilor care vin să lucreze în unitatea spitalicească, iar chiria încasată de la locatari se împarte în mod egal între spital și primărie.
Potrivit contractului, Spitalul Județean, în calitate de administrator, suportă din bugetul propriu costurile de întreținere, cele legate de energia electrică, termică, apă-canal, gaz, abonament la telefon și interfon, reparații și asigurarea bunului.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.