• toți pacienții primesc servicii medicale dacă sunt infectați COVID-19
• ce se întâmplă cu rețetele pacienţilor cu boli cronice
• cardul de sănătate nu mai e obligatoriu
S-a adoptat, luni seară, o Hotărâre prin care sunt reglementate o serie de măsuri în domeniul sănătăţii pe perioada instituirii stării de urgenţă. Astfel:
– toate persoanele aflate pe teritoriul României beneficiază de servicii medicale, materiale şi medicamente necesare pentru persoanele diagnosticate cu noul COVID-19, indiferent de calitatea acestuia de asigurat sau nu.
– în vederea asigurării managementului pacienților simptomatici de către medicii de familie și medicii de specialitate din specialitățile clinice din ambulatoriul clinic, pe perioada stării de urgență pacienții beneficiază de consultații, inclusiv la distanță, pentru orice manifestări clinice sugestive pentru infecția cu coronavirus, pentru toate persoanele aflate pe teritoriul României, chiar dacă nu sunt asigurate.
– în această peroadă nu va fi necesară folosirea cardului de sănătate. Practic serviciile medicale, îngrijirile la domiciliu, materialele sanitare, medicamentele şi dispozitivele medicale pot fi acordate şi validate fără cardul de sănătate. Nu mai este obligatorie nici transmiterea în platforma de sănătate în termen de 30 de zile de la acordarea acestora.
– medicii de familie şi medicii de specialitate din ambulatoriul clinic pot acorda consultaţii la distanţă, care pot fi realizate prin orice mijloace de comunicare, cu încadrarea într-un număr maxim de 8 consultaţii/oră.
– în ceea ce privește rețetele medicale: medicul de familie sau medicul specialist din ambulatoriul clinic va consemna consultațiile medicale la distanță în fișa pacientului și în registrul de consultații, după caz, cu indicarea mijlocului de comunicare utilizat și a intervalului orar în care acestea au fost efectuate, și va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical. Documentele, inclusiv prescripțiile medicale, vor fi transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică.
– medicul de familie poate emite prescripție medicală, în continuare, pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă terapeutică stabilă, în baza documentelor medicale care au fost emise pacientului – scrisoare medicală și/sau confirmarea înregistrării formularului specific de prescriere – și pentru medicamentele care erau prescrise de către medicii specialişti. Pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă stabilă de tratament, medicii de familie pot elibera prescripție medicală fără a mai fi necesară o noua reevaluare a medicului specialist, respectiv fără a mai fi necesară reînnoirea scrisorii medicale iniţiale. Pentru emiterea prescripției medicale se pot acorda consultații la distanță în structurile ambulatorii ale spitalelor publice și private.
– medicii din spital pot elibera, dacă situaţia o impune, la externarea asiguratului, prescripţie medicală în ambulatoriu pentru maximum 90 de zile, conform scrisorii medicale/biletului de ieşire din spital, cu excepția medicamentelor ce fac obiectul contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat, pentru care durata de prescriere este de până la 30 de zile. Detalierea modalității de prescriere va fi stabilită prin norme.
– se prelungește cu 90 de zile termenul de valabilitate a biletelor de trimitere pentru specialități clinice și a biletelor de trimitere pentru specialități paraclinice, a recomandării medicale pentru dispozitive medicale și a deciziei de aprobare pentru efectuarea investigației PET-CT.
– se prelungeşte aplicabilitatea contractului cadru pentru pachetele de servicii medicale contractate prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, respectiv Contractul cadru pentru perioada 2018- 2019 se prelungeşte cu perioada stării de urgenţă.
– pentru unitățile de specialitate care acordă servicii medicale, investigații paraclinice, medicamente în cadrul programelor naționale de sănătate publică, cât și pentru unitățile sanitare care vor derula programe naționale în perioada stării de urgență, sumele angajate nu vor fi limitate la cele aprobate pentru trimestrul I al anului 2020.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.