17 noiembrie 2024

Regim termic oscilant și ploi aproape zilnic după 11 – 12 mai, în majoritatea regiunilor

Vremea va continua să fie oscilantă în următoarele două săptămâni, cu temperaturi în creștere în primele zile ale perioadei, urmate de o răcire, dar și de ploi, mai ales după data de 11 mai, în majoritatea regiunilor, potrivit prognozei meteo pentru intervalul 5 – 18 mai, publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie /ANM/.

În Banat, în prima zi a săptămânii, temperatura se va situa sub mediile climatologice, cu valori maxime în jur de 18 grade și minime de 4 — 5 grade. În intervalul 7 — 12 mai, vremea se va încălzi, astfel că, la nivelul regiunii, vor fi maxime ce vor oscila între 20 și 24 de grade, iar minimele vor tinde spre o medie regională de 11 grade. În a doua săptămână a intervalului, regimul termic va fi apropiat de cel specific perioadei, cu o medie a valorilor maxime de 22 — 24 de grade și a temperaturilor minime de 11 grade. În primele trei zile ale intervalului, ploile vor fi posibile doar izolat, dar în data de 8 mai, trecător, vor fi averse slabe. Probabilitatea pentru ploi locale, posibil însemnate cantitativ, va crește după data de 12 mai și se va menține ridicată până la sfârșitul intervalului.



În regiunea Crișanei, vremea va fi răcoroasă în prima zi a săptămânii, apoi, până pe data de 12 mai, temperatura va crește, dar vor fi mici variații de la o zi la alta. De la o medie regională a valorilor diurne de aproximativ 17 grade, în restul săptămânii se vor atinge maxime între 20 și 24 de grade, cu cele mai calde zile pe 9 și 10 mai. Media minimelor termice va fi de 4 — 6 grade în primele două nopți și va crește până la o valoare în jur de 11 grade spre finalul săptămânii. În a doua parte a intervalului, regimul termic se va stabiliza în jurul unei medii a maximelor de 22 de grade și o medie a minimelor de 10 — 12 grade. Ploi slabe de scurtă durată sunt posibile pe 8 mai. După data de 12 mai, sunt estimate ploi în fiecare zi, fiind posibile și cantități de apă însemnate, îndeosebi în timpul după-amiezelor.

În Transilvania, în primele două zile ale acestei săptămâni, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la această dată, cu o medie a maximelor de 14 — 16 grade și o medie regională a minimelor de 2 — 3 grade Celsius. În zonele depresionare din estul regiunii, sunt posibile valori ușor negative și izolat se va produce brumă. Intervalul 7 — 18 mai va fi caracterizat de un regim termic apropiat de cel normal pentru această perioadă din luna mai, astfel media maximelor va ajunge la 19-21 de grade, iar pe parcursul nopților temperatura se va situa, în general, între 6 și 8 grade. Probabilitatea de ploaie va fi scăzută până pe data de 11 mai, dar va crește în a doua săptămână, când mai ales în timpul după-amiezelor vor fi ploi sub formă de aversă și izolat cantități de apă mai însemnate.

În Maramureș, săptămâna va debuta cu valori termice sub mediile caracteristice perioadei, maxime de 14 — 16 grade și minime ce pot scădea până spre două grade Celsius. Între 8 și 11 mai, vremea se va încălzi și se va ajunge la o medie regională a valorilor diurne de 22 de grade, după care, în 11 și 12 mai, maximele vor fi în scădere ușoară spre 20 de grade. Până la finalul intervalului, maximele termice se vor situa în jurul a 22 de grade. Media temperaturilor minime va fi de 8-9 grade, aceste valori fiind apropiate de normalul climatologic. Ploi, în general slabe cantitativ, sunt posibile în data de 8 mai, iar începând cu 12 mai și până la finalul intervalului vor fi averse, posibil însemnate cantitativ, în special în timpul după-amiezelor.

În Moldova, vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, astfel că, de la o medie regională a maximelor de 12 — 13 grade, se va ajunge la 22 de grade în data de 9 mai, iar minimele termice vor crește de la o medie de 3 grade, în prima noapte, spre 10 grade, în data de 11 mai. Apoi, până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, se estimează variații termice în jurul mediilor climatologice, adică maxime care în cele mai calde zile se vor situa în jurul a 23 de grade și minime de 10 — 12 grade. În prima zi a intervalului trecător va mai ploua slab, apoi, până pe data de 10 mai, probabilitatea de apariție a ploilor va fi redusă. În zilele de 11 și 12 mai și din nou după data de 14 mai sunt estimate averse, posibil mai însemnate cantitativ.

În Dobrogea, valorile termice diurne vor crește treptat până în data de 9 mai, când media regională a acestora va fi de 20 de grade. În 10 mai este posibilă o scădere de două-trei grade a maximelor, însă, ulterior, valorile de temperatură vor crește din nou spre o medie de 22 de grade. În intervalul 6 — 8 mai, nopțile vor fi relativ răcoroase, cu valori minime, la nivelul regiunii, în jur de 6 grade, în timp ce în restul intervalului nu vor coborî, în medie, sub 11 grade. În prima zi a săptămânii vor mai fi ploi de scurtă durată, apoi, până pe data de 9 mai, ploile vor fi absente. Probabilitatea pentru averse va crește îndeosebi în zilele de 10, 11 și 15 mai.

În Muntenia, în prima săptămână, tendința temperaturii va fi de creștere, dar primele două zile vor fi răcoroase, cu maxime la nivelul regiunii de 14 — 15 grade și minime medii de 5 — 6 grade. Până spre data de 9 mai, regimul termic se va apropia de cel normal pentru prima decadă a lunii mai, însemnând maxime ce vor tinde spre o medie de 22 de grade și minime în jurul a 10 grade. După această dată, variațiile termice vor fi reduse de la o zi la alta, cu mențiunea că, în cele mai calde zile, media regională poate urca spre 24 de grade, iar în timpul nopților temperatura nu va scădea sub 11 grade. În cursul zilei de 5 mai, temporar va ploua, iar cantitățile de apă mai pot fi însemnate. Probabilitatea pentru ploi locale, sub formă de aversă, va crește din nou după data de 10 mai.

În Oltenia, în primele două zile, regimul termic se va situa sub cel normal specific primei decade a lunii mai. Ulterior, valorile de temperatură vor fi în creștere ușoară și treptată până în data de 10 mai, când media regională a maximelor va tinde spre 22-23 de grade, iar media minimelor va fi de 10 — 12 grade.

În a doua săptămână a intervalului, temperatura nu va avea variații semnificative de la o zi la alta, astfel că mediile maximelor vor fi cuprinse între 21 și 23 de grade, în timp ce minimele vor fi în medie de 11-12 grade.

În cursul zilei de 5 mai, temporar va ploua, iar cantitățile de apă mai pot fi însemnate. În intervalul 6 — 10 mai, doar izolat și trecător mai sunt posibile ploi de scurtă durată. După data de 11 mai, probabilitatea pentru ploi locale sub formă de aversă va crește și, mai ales în zonele de deal, cantitățile de apă pot fi însemnate.

La munte, vremea va fi răcoroasă în primele două zile ale intervalului, cu o medie a maximelor de 6 — 8 grade și minime ce vor avea o medie de zero grade Celsius, chiar ușor negativă marți dimineața, când va fi de—2 grade. Ulterior, temperatura va crește, astfel încât pe 10 mai se va ajunge la media temperaturilor maxime de 12 grade și cea a temperaturilor minime de 5 grade. Între 11 și 13 mai, pe fondul accentuării instabilității atmosferice, valorile diurne vor marca o scădere de până la trei grade, iar pe timpul nopților se va înregistra o medie a minimelor de 5 — 6 grade. Pe 5 mai va mai ploua, iar în Carpații Meridionali și Munții Banatului, izolat, se mai pot cumula cantități de apă însemnate. În intervalul 6 — 8 mai, vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor, dar, ulterior, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Cantități de apă însemnate sunt posibile în special în zilele de 11 și 12 mai și după data de 14 mai.

Prognoza ANM, valabilă pentru perioada 5 — 18 mai, are la bază datele provenite de la Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) din Reading, Anglia.

AGERPRES




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014