Biserica ctitorita de Stefan cel Mare la Borzesti a cunoscut zilele trecute o sarbatoare a evlaviei si a duhovniciei prin cântec religios, aici fiind prezent Grupul Academic al Asociatiei Culturale „Byzantion” din Iasi. Vocile acestui cor s-au ingemanat cu cele ale membrilor Grupului „Filomelos” din Onesti (dirijat de prof. Paula Cautis) daruind credinciosilor un adevarat „regal de musica psaltica”. Acest eveniment a fost evidentiat printr-un mesaj al IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului si a Bacaului, in care s-a mentionat: „
In aceasta perioada in care Biserica Ortodoxa parcurge un timp de pocainta, de curatire si urcus duhovnicesc, initiativa parintelui Cautis Petrica de a invita Grupul psaltic «Byzantion» face ca biserica stefaniana de la Borzesti sa devina o gradina a raiului primitoare, in care cântarile sa para glasuiri ale ingerilor, ce aduc doxologie preamarind pe Dumnezeu. Totodata, in contextul societatii de azi, in care fiii neamului românesc isi reneaga trecutul, prin indepartarea valorilor crestine si morale care i-au calauzit pe mosii si stramosii nostri de-a lungul istoriei noastre bimilenare, refuzând copiilor dreptul de a vorbi cu si despre Dumnezeu in scoala, tinerii de la grupurile «Byzantion» si «Filomelos» sunt tot atâtea exemple palpabile ca ora de religie nu mutileaza ci innobileaza sufletul”.
Mesajul a fost citit in Biserica voievodala de la Borzesti de catre arhidiaconul Ciprian Ignat, secretar eparhial al Eparhiei Romanului si Bacaului. Prezenta Grupului psaltic „Byzantion” din Iasi, dirijat de asistentul universitar doctorand Adrian Sirbu la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” de la Borzesti face parte dintre actiunile ce privesc un proiect mai amplu de promovare a muzicii religioase autentice la aceasta ctitorie stefaniana. „Byzantion” a cântat si la manastirile de pe Muntele Athos si este corul care a reprezentat România la festivaluri de renume a muzicii psaltice, ce au avut loc in Polonia.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.