Potrivit Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), noua lege a pensiilor va trebui să fie gata până la sfârșitul lunii martie 2023. Prin actul normativ ce urmează a fi adoptat va trebui să se asigure o reformă reală a sistemului public de pensii, reformă care îi va bucura pe unii și îi va supăra pe alții.
În PNRR se precizează că ”Noul sistem de pensii va prevedea plata unei pensii minime, a cărei valoare va fi raportată la salariul minim brut pe economie, pentru persoanele cu stagiu minim de cotizare satisfăcut (…) Noua lege a pensiilor va asigura sustenabilitatea fiscală a sistemului de pensii, precum și echitatea, respectarea principiului contributivității, caracterul adecvat al pensiilor mici/minime/sociale și înlocuirea dispozițiilor Legii nr.127/2019 (inclusiv a celor referitoare la perioada de contribuție fixă de 25 ani)”.
De aici rezultă că Legea 127/2019 va fi înlocuită cu alta care să ducă la reformarea sistemului de pensii. Astfel, se va introduce o altă formulă de calcul pentru pensiile noi și cele aflate deja în plată. Parametrii formulei vor fi aleși astfel încât să fie respectat obiectivul privind cheltuielile cu pensiile ca procent (9,4) din PIB. Formula detaliată va elimina indicele de corecție și se va baza pe numărul de puncte obținute de fiecare beneficiar, în raport de contribuția lui la sistemul public de pensii. Cât privește indexarea pensiilor, mecanismul nu va mai permite majorări ad-hoc.
Mai exact, se va introduce o nouă regulă de indexare, în funcție de nivelul cheltuielilor cu pensiile, ca procent din PIB. Reforma vizează și recalcularea tuturor pensiilor după principiul contributivității, reducerea în mod semnificativ a posibilităților de pensionare anticipată, introducerea stimulentelor pentru prelungirea vieții profesionale și majorarea voluntară a vârstei standard de pensionare până la 70 de ani, precum și corelarea vârstei de pensionare atât la bărbați cât și la femei cu speranța de viață, până în 2035.
Când va începe mult-așteptata recalculare a pensiilor, încă nu se știe. Deocamdată, nu a fost finalizată nici evaluarea dosarelor de pensii. Referindu-se la aceasta, la un post de televiziune central, Marius Budăi, ministrul Muncii, a declarat:
”Suntem la peste trei milioane de dosare. 4,8-4,9 milioane de dosare, pentru că este în dinamică această activitate, și, cu siguranță, până la 31 august în acest an vom închide această activitate. Vom avea în primul trimestru, spre final, și acest text (noua lege-n.n.) și îl vom trimite în Parlament spre dezbatere”.
Ministrul Muncii a dat asigurări că după recalculare pensiile nu vor scădea și că se va începe cu rezolvarea inechităților din sistem.