Greva profesorilor a fost inițiată de la nivel ( sindical) central, după consultarea cadrelor didactice, care cu majoritatea au hotărât-o. Fiind întrebați când și în ce condiții va înceta această grevă, liderii sindicali se eschivau și invocau mereu că decizia aparține ,,majorității”.
După golăneala guvernanților care prin primul OUG se jurau, ,,să moară mama” , că își vor ține promisiunile și ofereau ca premiu un ciubuc la sfârșit de an, greviștii din teritoriu au stabilit continuarea grevei. Conflictul a escaladat, la fel și susținerea publică, ultima îngrijorându-i atât pe guvernanți cât și pe lideri. Asta a fost valabil până la începutul acestei săptămâni, 12 iunie, când ”Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale…..”; așa spunea comunicatul comun al celor două federații .
Problema e că greviștii din teritoriu nu au fost consultați și nici nu au avut timpul necesar studierii textului ultimei ordonanțe ( nr. 57, publicată tot pe 12 iunie, în MO 514), pentru a se putea exprima în cunoștință de cauză. Suspendarea grevei în atari condiții, într-o deplină netransparență, prin decizia unilaterală a liderilor de la nivel central, e un cuțit înfipt în spatele greviștilor care, pe bună dreptate, se simt acum trădați.
Această pagină albă se vrea un moment de reculegere care să marcheze asasinarea mișcării sindicale (și) a învățământului din România.
Jr. Adrian M Ionescu
