27 decembrie 2024

Recuperare medicală: DUREREA DE GENUNCHI

Durerea cronică de genunchi este o suferință care este însoțită în timp de deformare articulară, limitare de mobilitate, mers șchiopătat, cateodata edem. Deformarea “în x” sau “în paranteză”, comportă o presiune crescută pe compartimentul articular extern sau intern al genunchiului, cu uzură mai mare a cartilajului, cu apropierea importantă, chiar contact între suprafețele osoase articulare neprotejate de cartilajul hialin. Coborâtul pantelor sau scărilor devine o problemă în lipsa unui sprijin, instabilitatea genunchilor și nesiguranța mersului apar în evoluția unei gonartroze.

Spuneam într-un articol precedent că durerea de genunchi poate fi întâlnită la orice vârstă, bineînțeles având la bază cauze diferite. Cele mai frecvente cauze sunt cele post traumatice, de suprasolicitare în cadrul anumitor profesii și sporturi. În această situație vorbim despre o gonartroză secundară, adică ca o complicație a unei cauze decelabile, obiectivizată. A doua mare categorie este uzura, degradarea degenerativă a structurilor articulare, evaluate concomitent cu înaintarea în vârstă, în cadrul unui proces de îmbătrânire. Nu se obiectivizează o cauză traumatică, de suprasolicitare, sau o consecință a unor boli metabolice, infecțioase, inflamatorii sau de sistem. În această situație vorbim despre o gonartroză primară.



Indiferent de cauză, distrucțiile articulare evoluează progresiv, cu uzura, subțierea, chiar ruperea cartilajului, suprafețele osoase se freacă între ele, conducând la edem, inflamație, îngroșarea corticalei osoase, absorbția mică a socurilor, apariția de producții osoase, deformări articulare, creșterea de volum a genunchiului, limitarea extensiei, flexiei, limitarea mobilității. În timp este greu de urcat o treaptă mai înaltă, sau urcatul într-un mijloc de transport în comun. Toate aceste modificări ale genunchiului sunt exacerbate în cazul unui surplus de greutate. Gandiți-vă că în timpul mersului avem câte un moment în care toată greutatea corpului se sprijină pe câte un picior. În acel moment, pe articulațiile portante, adică șold, genunchi, gleznă, picior se exercită o presiune egală cu de 4 ori greutatea corpului. Cu alte cuvinte, o persoană cu greutatea de
90 kg, în timpul mersului exercită pe câte un genunchi o presiune de 360 kg. Deduceți cât de importantă este scăderea ponderală: dacă slăbim 5 kg, descarcăm genunchiul cu 20 kg. Acest obiectiv face parte din planul de tratament.

Tratamentul medicamentos antiinflamator, antialgic, utilizarea gelurilor sau cremelor antiinflamatorii, suplimentele de tip condroitinsulfat, glucozaminul față de alți constituenți potențatori, cu rol în hrănirea cartilajului, prevenirea uzurii, enzime, vitamine, minerale, uleiuri nesaturate sunt mijloace ades recomandate. Fizioterapia cu rol în calmarea durerii, reducerea inflamației, ameliorarea mobilității, creșterea forței musculare în special la nivelul coapselor, corectarea staticii și mersului fac parte din obiectivele unui tratament de recuperare.

Din tratamentul conservator face parte și injectarea intraarticulară de hialuronat de sodiu, produs secretat în condiții normale de celulele sinoviei, membrana care căptușește în interior o articulație. Lichidul sinovial secretat, care conține acid hialuronic, are rol de ungerea articulației, așa cum un motor are nevoie de ulei. Odată cu instalarea distrucțiilor articulare în evoluția gonartrozei, secreția lichidul sinovial scade dramatic, suprafețele osoase dezgolite de cartilaj frecându-se între ele. Introducerea unei soluții vasco-elastice în articulație, lubrefiază suprafețele, calmează durerile, absoarbe șocurile din timpul mersului și alergatului, hranește cartilajul, scade presiune pe suprafețele articulare și ameliorează mobilitatea. Acest tratament injectabil în puseu acut, nu are efect antialgic imediat, comparativ cu cel cortizonic; efectul se instalează în timp, dar este mult mai persistent, 6-12 luni, funcție de gravitatea gonartrozei. Nu are efectele secundare, de multe ori dezastruoase ale cortizonului. Singura contraindicație este hipersensibilitatea, alergia la produs. Această injectare se recomandă chiar la sfârșitul intervenețiilor chirurgicale artroscopice. Mențin funcția articulară pentru un timp, pentru a putea amâna cât mai mult instalarea unei proteze articulare.Aceste injectări, alături de o consiliere și evaluare profesionistă, dublate de un program de fizioterapie corect, cu echipamente de ultimă generație, puțin experimentate în țara noastră, dar cu rezultate bine dovedite în clinicile din străinătate, toate le puteți găsi la cabinetul PhysioKinesis -Recuperare Medicală din Bacău. Profesionalismul, competența, înțelegerea, respectul și dragostea pentru cei în suferință, numai la PhysioKinesis – Recuperare Medicală.

Dr. Iulia Belc
Medic primar Recuperare medicală, medicină fizică și balneologie
Director Medical Bio Ortoclinic, București
email: office@physiokinesis.ro

PhysioKinesis, Bd. I.S. Sturza, nr. 52, Kinetoterapeut principal Cătălina Marchiș. Telefon 0744.541.501



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img