15 noiembrie 2024

Rectificare de buget. Sunt bani pentru salarii, pensii și investiții!

Proiectele privind rectificarea bugetului pentru anul 2019, precedate de observații virulente din partea partidelor, sindicatelor și mass-media, au fost aprobate.

În deschiderea ședinței Guvernului, premierul Viorica Dăncilă a anunțat că bugetul Ministerului Sănătății rămâne cu fondul alocat la începtul anului, banii fiind destinați reabilitării unităților sanitare, programelor de sănătate, asigurării medicamentelor compensate și majorării salariilor. Educația va primi mai puțin decât se preconizase, dar cu 42,4 la sută mai mult decât în 2018.



Pe parcurs, vor fi alocate sume suplimentare. Reducerile, care i-au nemulțumit pe dascăli și pe managerii din învățământ, vizează programul „Merg la școală”, care nu a fost pregătit îndeajuns pentru a fi demarat în acest an, dar și cheltuielile de personal, care au fost supraestimate. Vor fi alocate 500 de milioane de lei pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații și vor fi sprijiniți locuitorii sinistrați. Vești bune vin de la ministrul Daea și se referă la atragerea de fonduri pentru sprijinirea fermierilor și dezvoltarea satului românesc. Premierul a vorbit și despre pregătirile din domeniul energetic, care vor fi făcute înainte de venirea iernii.

Repartiție după nevoi și proiecte

Rectificarea este una pozitivă, prin urmare vor fi bani pentru salarii, pensii, indemnizații sociale și pentru continuarea investițiilor, a afirmat premierul. Bugetul asigurărilor sociale depinde de numărul beneficiarilor/asistaților, iar bugetul de stat este distribuit ținând cont de numărul locuitorilor, impozitele încasate și investițiile aflate în derulare.

Județul Bacău va primi din taxa pe valoarea adăugată 7.565.000 de lei, sumă repartizată de Ministerul Finanțelor pe unități administrativ-teritoriale.

Dintre orașe, cel mai mult va primi municipiul Bacău (2.841.000 de lei), urmat fiind de Buhuși (631.000), Onești (607.000) și Tg. Ocna (278.000). Cel mai puțin, Sl. Moldova (43.000) și Dărmănești (47.000).

Majoritatea comunelor au sume cuprinse între 8.000 și 30.000 de lei, dar sunt și unele cu 5.000 de lei sau mai puțin. Li s-au repartizat 3.000 de lei următoarelor UAT-uri: Lipova, Oncești, Secuieni, Pîncești, Roșiori, Stănișești. Iz. Berheciului a primit doar 2.000 de lei. Colonești, Filipeni, Vultureni și Huruiești apar cu 4.000 de lei, iar Buciumi, Găiceana, Dămienești și Luizi Călugăra, cu 5.000 de lei.

„Norocoasele” sunt Berzunți – 175.000 de lei și Mărgineni – 136.000 de lei. Sunt multe comune care au primit peste 50.000 de lei sau pe aproape: Sascut – 42.000 de lei, Zemeș – 53.000 de lei, Nicolae Bălcescu – 57.000 de lei, Răcăciuni – 70.000 de lei, Hemeiuș – 85.000 de lei și Valea Seacă – 95.000 de lei.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014